?Baradar, tu m? auzi? Sunt eu, Noea! Sunt aici, lang? tine! Nu m? vezi? Sunt chiar aici! Aici!” R?suna atat de pl?cut vocea Noeiei ?n toat? p?durea. O dulce voce care ?l f?cu ?ntr-un final pe micul Tarther s? scuture cu putere din cap de parc? ar fi vrut s?-?i alunge gandurile sumbre.

  Apoi, sim?ind c? nu mai era capabil s? suporte acea tainic? chemare a Noeiei, micul Tarther l?s? s?-i scape un strig?t infernal din al lui gatlej. Strig?t care ?mpro?c? la ?nceput cu fl?c?ri ?n jur. Dup? care, de parc? ?ntreaga putere a micului Tarther disp?ruse undeva, doar scantei se mai v?zur? ie?ind din al lui gatlej. Scantei care f?cur? pas?rea s? tu?easc? aprig ?n cele din urm?, de parc? s-ar fi ?necat.

  Se opri ?ns? din tu?it micul Tarther cand se auzi iar vocea Noeiei, strigandu-l pe nume, ?Baradar, Baradar, unde e?ti?”

  ?Sunt aici!” Se auzi vocea minikinului ie?ind din gatlejul p?s?rii ?n care se transformase, de parc? acela ar fi fost ?nchis ?ntr-un butoi. Ulterior, de parc? nu s-ar mai fi putut controla, micul Tarther ?ncepu s? se schimbe atat de brusc din pas?rea demonic? cu suflet de foc ?n acea ar?tare hidoas? ?n care se transformase minikinul ?n Poiana Umbrelor. Dar, de?i ar?ta ciudat, schimonosit ?i de speriat, ?n suflet era acela?i Baradar timid ?i tem?tor, cel care se trezise candva ?n adancul P?durii Mortor, schimbat ?i nemairecunoscandu-se pe el. ?i atunci, exact ca ?n acele clipe, v?zu p?durea arzand. Doar c?, spre deosebire de data aceea, cand c?zuser? Noearii ?i el v?zuse doar viitorul P?durii Mortor, ?n acele clipe vedea prezentul P?durii Rophion, al c?rei sfetnic ?i paznic fusese timp de ?apte milenii.

  V?zand p?durea arzand, ochii ciud??eniei Baradar se umplur? de lacrimi. ?Ce-am f?cut eu?” Se ?ntreb? ea cu glasul minikinului. ?Chiar sunt de vin? pentru acest pr?p?d?!”

  ?Ce dac? e?ti?” Auzi el vocea Tayei de data asta, o voce care-l f?cu s? tresar? ?i s? priveasc? speriat ?n jur. Nu v?zu ?ns? pe nimeni, iar asta ?l ?ncurc? ?i mai mult. Mai ales cand Taya spuse iar, ?M? refer la vina din sufletul t?u, minikine!”

  ?Vin?? Dar ce vin? am eu?” Se contr? ciud??enia pe sine, ?ncruntandu-se. ?Eu… n-am f?cut nimic. De vin? e doar p?durea.”

  ?E?ti sigur?” ?ntreb? Kam de data aceasta.

  ?Absolut. Sau ce… crezi c-o fire bland? ?i bun? ca mine poate face r?u propriei p?duri?” Ultima parte ciud??enia o ?uier? chiar printre din?i. ?Desigur c? nu, c?ci Baradar, adic? eu, Spiritul P?durii, n-o poate ucide cu propriile maini.”

  ?Ceva ce totu?i ai f?cut ?n cele din urm?,” ?l cert? Akka cu a sa voce groas?. ?De nu crezi asta, doar prive?te ?n jur! Sunt fl?c?ri aruncate din al t?u gatlej doar ca s? nimiceasc? lumea.”

  ?Nu bate campii,” strig? ciud??enia ?nfuriat?. ?Unde s-a v?zut minikin s? arunce cu fl?c?ri ?n jur? Sau ce… prea mult ai stat la soare ?i de asta ai vedenii?”

  Kam rase. ?Se pare c? ?tii prea bine cum e s? stai mult? vreme la soare.”

  ?Desigur. V?d asta la tine, nu?!” ?uier? iar minikinul printre din?i. ??i mai ales, cine e?ti tu?” ?ntreb? acesta ?nfuriat, privind ?n jur ?i nev?zand pe nimeni.

  ?Noi?” R?spunser? cei trei Tayakkam ?n acela?i timp. ?Suntem tu!”

  ?Asta e imposibil! Cum pot fi doi EU ?n acela?i timp?”

  ?Ba sigur c? se poate, c?ci… chiar exist? doi TU ?n aceast? lume. Ba nu… sunte?i trei: tu, ciud??enia ?i pas?rea de foc.”

  Minikinul tres?ri, auzind trei voci diferite enumerand cele trei p?r?i ale lui: Akka, Taya ?i Kam. Cel mai mult ?l mir? ?ns? s-aud? despre pas?rea de foc. De aceea ?i ?ntreb?, ?Care pas?re de foc? Cea de deasupra?” Dup? care privi la marele Tarther, cel prins ?nc? ?n capcana din lan?uri de fulgere. Privi ?ns? cat de curand la Titanul ?ndoielii cand acesta ap?ru brusc ?n fa?a lui, spunandu-i:

  ?Desigur c? nu. ?la e marele Tarther, tu e?ti cel mic.”

  ?Eu? Micul Tarther? Ce tot ?ndrugi tu acolo?” ?ntreb? ciud??enia, ridicandu-se pe picioarele din spate doar pu?in, a?a ?ncat s? ating? p?mantul doar cu varful degetelor de la man?. ??i mai ales, cine ai zis c? e?ti tu?” ?ntreb? el, privind pe rand ?n ochii lui Akka, ai Tayei ?i ulterior ?n cei ai lui Kam.

  Anume privirea copilului Kam ?l f?cu s? ezite ?i s? priveasc? mai mult ?n ochii lui decat ar fi trebuit. Privi minikinul mai mult la acei ochi pentru c?, nu-?i de ce, ?i amintir? de sine. ?De micul Baradar, ce-a existat odat?,” murmur? el ?ntr-un final.

  ?A?a e,” se auzi iar vocea Noeiei, chiar ?n spatele lui, ceva ce-l f?cu pe Baradar s? tresar? iar ?i s? priveasc? ?n urm?. F?cu asta atat de brusc c? iar nu se putu controla ?i, f?r? s? vrea, se transform? ?n Baradar, cel de demult. Un chip ce-o f?cu pe Noea, cea imaginar?, s? pufneasc? ?ntr-un ras cristalin de r?sunar? z?rile. Mai ales atat de pl?cut r?sun? vocea ei cand Noea spuse, ?Acel mic Baradar ce-a ap?rut la u?a casei mele acum ?apte mii de ani sub forma unui mic pui de pas?re, cel pe care l-am ocrotit la san ca pe al meu copil f?r? s? ?tiu de fapt c? ocroteam un ?arpe…”

  ***

  CU ?APTE MII DE ANI ?N URM?

  Fream?tul P?durii Mortor se auzea pan? h?t ?n zare. Se auzea ciudat de parc? mii ?i mii de tobe mici ar fi fost lovite de maini invizibile ?n acela?i timp. Apoi se mai auzea ?i un ropot straniu de ape ?n aer, chiar dac? al sunetului surs? nu putea fi ?n?eleas?. ?i, la fel, undeva la orizont, se v?zu sc?p?rand o stea.

  ?Ce s? fie oare?” Se ?ntreb? Noea, observand scanteia stelei la orizontul vestic al regatului. ?Pare a fi Mara?a! Steaua Mor?ilor! Dar… cum e posibil, c?ci steaua aceasta n-a mai ap?rut pe cerul Noearilor de 3 milenii deja. Da, ultima dat? cand Mara?a a str?lucit pe cer a fost ?n ziua mor?ii m?ritului nostru rege Mirianor. Acum ?ns? str?luce?te iar. O str?lucire ca o prezicere a dec?derii poporului. Ceva ce nu se poate ?ntampla. Nu, nicicand, c?ci… asta e imposibil! Nu asta am v?zut ?n ape. Nu c?derea Noearilor am v?zut-o ?n Apele Sfinte, ci gloria! ?i totu?i Mara?a str?luce?te din plin azi noapte! De ce?”

  Un gand ?ns? o f?cu s? tresar?. ?Ce-ar fi s? verifici ce-i cu steaua ceea?” Al cui gand ?l auzise nu era sigur? Noea. Sim?ea ?ns? c? nu-i al ei. Chiar ?i a?a decise s? verifice ce se ?ntampla pe cerul Noearilor, c?ci nu putea ignora presentimentul din suflet.

  Cat cobor? sc?rile palatului ?ns? ?n mintea Noeiei se ?nvartir? sute, dac? nu mii de ganduri. Erau toate ganduri n?scute din sentimente ?ncontrate, ce se aciuaser? ?n sufletul ei. ?n special sim?ea teama ?i, nu-?i de ce, ?ncepu ai fi team? s? ias? ?n afara palatului. Anume din cauza asta ?i se opri ?n prag ?i privi ?n dep?rtare, privi la orizontul ?nro?it de?i era or? tarzie deja, ?n jur de orele 3 de noapte. Chiar ?i a?a cerul nu era complet ?nro?it, ci doar o dung? groas?, acolo unde pare c? se une?te cerul ?i p?mantul, se putea vedea. ?i, chiar deasupra acelei linii, Noea v?zu str?lucirea acelei stele de care ?ncepu s?-i fie team?… Mara?a.

  Cat de curand ?ns? ?nghi?i ?n sec cand v?zu, venind direct spre ea, calul negru al sufletelor. ?Pegasus?!” Murmur? ea. ?Dar… cum e posibil? Calul ?sta la fel a disp?rut acum multe milenii. Trei mai exact, c?ci Pegasus a fost calul de suflet al regelui Mirianor, arm?sarul care a disp?rut ?n ziua mor?ii lui. La fel ca steaua Mara?a. S? fie oare o leg?tur? ?ntre ei? ?ntre Pegasus, regele nostru Mirianor ?i Mara?a? Pare a fi. Dar totu?i nu pot ?n?elege care anume.”

  Dup? ce ?opti astfel de cuvinte, Noea t?cu. Nu mai spuse nimic pan? cand Pegasus nu ajunse lang? sc?rile de piatr? ?i marmur? ale palatului ei. Ajuns acolo, se opri dup? ce d?du cateva cercuri prin fa?a palatului, ?ngenunche chiar lang? prima scar? ?i a?tept?. Nu mult? vreme ?ns?, c?ci Noea, care era o femeie de?teapt?, ?n?elese cat de curand mesajul ?i se urc? pe spatele lui, l?sandu-se dus? peste campii ?i ape, ?nconjurand ?n cele din urm? mare parte din regat. Motivul? Nu-i fu clar. Nu pan? cand nu ajunser? la marginea P?durii Mortor. Acolo se opri Pegasus ?i, racaind p?mantul cu copita dreapt? din fa??, nechez? de cateva ori.

  ?Cheam? pe cineva!” Gandi Noea. Apoi, sim?ind nevoia, regina se culc? pe coama calului cu pielea ca smoala, ?nchise ochii ?i a?tept?. ?n urechi ?i r?sunau pl?cut b?t?ile inimii arm?sarului, care se zb?tea ciudat dup? acea fug? lung?. B?t?i care o calmar? pe Noea, c? mai nu se l?s? prad? vis?rii… atat de pl?cute ?i fur? ele ei.

  Un piuit ?ns? o f?cu s? tresar?. Privind ?n jur, nu v?zu pe nimeni. Privirea ?ns? ?i-o a?inti asupra primului rand de copaci ?ntr-un final, sim?ind parc? c? de acolo venea acel sunet. Apoi, nev?zand ?nc? pe nimeni, dar fiind sigur? c? anume acolo se afla cineva, Noea lovi u?urel grumazul lui Pegasus, care ?ngenunche pe picioarele din fa?? ?ntr-un tarziu, l?sand-o s? coboare.

  ?A?teapt? aici, Pegasus!” ?i spuse ea calului, mangaindu-i coama. ?M? ?ntorc curand!” Dup? care, mai mangaind ?nc? coama arm?sarului, care scutura din cap ?n sus ?i-n jos de parc? i-ar fi spus Noeiei c? ?n?elese, regina zambi ?i, ?ntorcandu-i spatele lui Pegasus eventual, se ?ndrept? spre p?dure.

  La marginea p?durii ?ns?, chiar lang? primul rand de copaci, Noea se opri. Acolo sim?i nevoia chiar s? ?nchid? ochii ?i-i ?nchise. ??i deschise ?ns? larg poarta sufletului, ciulindu-?i urechile, ?i ascult? singur?tatea ?i lini?tea nop?ii ?i-a p?durii. O lini?te pl?cut? pentru mult? vreme pan? cand auzi iar piuitul cela undeva din dreapta. Privind ?ntr-acolo, z?ri ceva ciudat sclipind. Era o f?ptur? mic? cat un pui gola? de pas?re. O f?ptur? a c?rei siluet? abia o putu vedea Noea, c?ci nu-?i de ce lumina cerului era atat de slab? ?n acea parte a p?durii. De asta ?i-?i aprinse ea mica stea Cetil de pe coroan?, luminand puternic zarea cu al ei suflu sfant. Astfel ?i fu dat s? vad? un pui gola?, aproape lipsit de puteri, falfaind din ale sale gola?e aripioare, chiar lang? trunchiul unui imens copac. ?i, chiar lang? pui, Noea v?zu cojile de la oul din care se pare c? ie?ise puiul.

  La vederea puiului ?i-a cojilor, Noea se ?ncrunt? ni?el. ?S? fi c?zut din cuib oare?!” Se ?ntreb? ea. ?Pare s? fi c?zut din cuib. Dar… din care cuib s? fi c?zut el oare?!” Privind ?n sus ?ns?, printre ramurile copacilor, Noea nu v?zu nici un cuib. Nu-l v?zu nici dup? ce-?i folosi puterea ?i se ridic? sus ca s? vad? mai bine. De asta ?i se ?ncrunt? ea iar cand spuse, ??i totu?i nu-i nimic aici: nici tu cuib ?i nici tu pas?re. Mai ales… ce fel de pas?re s?-?i fi l?sat oul ?n voia sor?ii, la r?d?cina unui trunchi de copac? ?i… chiar s?-l fi abandonat a lui mam? oare?”

  Piuitul disperat al puiului ?i ?nduio?? Noeiei inima ?i ea cobor? iar cu picioarele pe p?mant. Apoi, fiindu-i mil? de el, c?ci instinctul matern se trezise ?n ea, Noea se apropie de pui, ?l lu? ?n bra?e ?i-l ?nc?lzi cat de curand la piept. C?ldura pieptului ei ?l calm? pe pui, care ganguri asemeni pruncului la cateva secunde doar. Un gangurit ce-o mir? enorm pe Noea, la fel cum o mir? s? vad? c? strangea un prunc de minikin ?n bra?e ?i nu un pui de pas?re ?n acele clipe. De asta ?i scutur? ea apoi brusc din cap, ?ntrebandu-se, ?S? mi se fi n?z?rit oare c-am v?zut un pui? Nu, nu poate fi, c?ci cojile…” Privind spre copac ?ns? nu v?zu cojile oului spart a?a cum le v?zuse la ?nceput. Ceva ce-o f?cu s? se simt? extrem de confuz?, c?ci… chiar s? fi avut vedenii oare?!

  Imaginea P?durii ?n fl?c?ri ?ns?, ?n timp ce privea ?n ochii negri ai copilului-minikin, o f?cu pe regin? s? se cutremure ?ntr-un final. ?Ce-a fost asta?” Se ?ntreb? ea. ?P?durea Mortor ?n fl?c?ri? Dar… de ce? De ce?”

  Uit? ?ns? de-a ei preocupare ?n clipa ?n care copilul se mi?c? ?n somn, gangurind pl?cut la pieptul ei. Un gangurit care o f?cu pe Noea s?-?i lipeasc? fruntea de cea a copilului, murmurand apoi, ?Baradar! Asta ??i va fi numele pe veci, copile! Baradar - via?? ve?nic? ?i ?n?elepciune, comoara de suflet a Noearilor!” F?r? s? ?tie c? de fapt d?duse un nume sfant distrugerii propriei case ?i-a sufletului ei…

  ***

  Cu ochii ?n lacrimi, Baradar privea ?n zare, la acele imagini de demult cu el, copil fiind, strans la pieptul reginei sale iubite, Noea. ?O iubire pe care am r?spl?tit-o cu lacrimi!” Murmur? minikinul. ?O iubire distrus? f?r? s? vreau!”

  ??i totu?i o iubire pe care n-o s-o ui?i nicicand!” Auzi minikinul vocea Noeiei ?n dreapta lui. Privind ?ntr-acolo, o v?zu pe acea Noea de demult, privind ?i ea la imaginea trecutului pe care doar ei o cuno?teau atat de bine. ?O iubire la care am ?inut ambii atat de mult, dar care ne-a f?cut pe ambii s? p?timim atat de mult, c?ci… ?n timp ce eu am tr?it milenii libertatea al?turi de Pegasus, tu ai fost captivul propriului Blestem, Baradar… cel ce te-a ?nchis timp de ?apte milenii ?n aceast? P?dure Sfant?. O p?dure pe care ai ap?rat-o, minikine, cu propriul suflet.”

  ??i totu?i o p?dure pe care o distrug azi cu propriile maini, exact a?a cum am distrus P?durea Mortor acum ?apte milenii!” Murmur? Baradar, cu ochii ?n lacrimi, privindu-?i ?int? mainile zgariate, maini pe care ciud??enia din el le zgariase mergand ?n patru labe.

  ?A?a e. Pl?tim astfel pentru deciziile noastre, minikine! Eu am pl?tit atunci, pentru c? te-am ?nc?lzit la pieptul meu. Tu ?ns? pl?te?ti pentru c? n-ai fost capabil s? vezi dincolo de aparen?e.”

  ?Soarta? Soarta s? fie de vin? pentru toate?”

  ?Ori poate al?ii?! Cine ?tie, Baradar?! Sunt atat de multe secrete ?n lumea asta c? unul e incapabil s? le ?tie pe toate.”

  ?Nici chiar tu? Tu ar trebui s? le ?tii pe toate, regin? Noea, c?ci tu erai ?i e?ti izvorul nostru de ?n?elepciune.”

  ?Am fost, minikine! Am fost candva! Azi nu mai sunt decat iluzia trecutului ?i holograma unei iubiri sfinte ce exist? doar ?n inima ta. Una pe care trebuie s-o la?i s? plece de vrei s? salvezi lumea ?ntr-un final.”

  ?S? las s? plece? Ce anume? Iubirea?” Noea ?ns? t?cu. Doar ?i zambi frumos, a?a, ca la desp?r?ire, dup? care disp?ru… atat de brusc. ?Nu, regin?, nu!” Strig? minikinul, ?ntinzand mainile ?n fa?? ?i ?ncercand s? prind? trecutul de maini, s?-l ?in? al?turi ?i s? tr?iasc? iar acea iubire de demult la care nu ?inuse suficient de l?sase r?ul s?-l ia ?n bra?e.

  L?s? ?i ?n acele clipe ?ntunericul s?-l ?nconjoare… umbrele, fumul ?i cea?a controlat? de Samaya, Anaya ?i Bestla. Un fum care-l f?cu pe Baradar s? dispar? din locul lui ?n clipa ?n care pe cer, sus-sus deasupra tuturor, ap?ru proiec?ia acelui Inel al Sor?ii ce ap?ruse ?i deasupra taberei Rophionilor cu doar cateva clipe ?n urm?. O hologram? care-l f?cu pe marele Tarther s? strige disperat, pierzand astfel ?i ultima speran?? de-a face scrum p?durea ?i lumea de fapt.

  ?ntr-un tarziu, cand acela?i inel ce p?rea s?-i apere pe Dike ?i restul ??i trimise energia spre lan?urile de fulgere, marele Tarther fu eliberat, l?sandu-l s? zboare spre orizontul negru, ce se ?ntindea mult ?n zare. Nici m?car nu privi ?napoi marele Tarther cat se ?ndrept? spre orizont. Doar strig?tele sale asurzitoare se mai auzeau ?n jur… strig?te prin care marele Tarther ??i deplangea durerea… cea de-a fi pierdut al s?u scump frate ?i prieten, pe Baradar, cel care disp?ruse asemeni sclipirilor de fl?c?ri dup? ce l?s? trecutul liber ?i uit? de-a sa mare iubire… Noea.

  ***

  ?S?-?i fie drumul lin spre Ceruri, minikine,” ?opti Nikkari ?ndurerat?, ?nchinandu-se ?n fa?a imaginii lui Baradar, care disp?ru de pe fa?a p?mantului sub form? de sclipiri de stele. ?La fel s? ne fie ?i nou? drumul lipsit de primejdii ?n acest mare r?zboi, Baradare, cel ?n care a ta ?nc?p??anare ne-a aruncat ?n cele din urm?.”

  ?Chiar crezi asta?” Auzi Nikkari vocea lui Vā?kkai ?n dreapta ei, o voce care o f?cu s? tresar? ?i s? priveasc? speriat? spre ceea ce credea a fi o hologram?. ?n?elese ?ns? cat de curand c? nu era o simpl? hologram? ce vedea. De asta ?i se ?nchin? u?or ?n fa?a Vie?ii, murmurand ?n cele din urm?:

  ?Ai venit totu?i?!”

  ?Am venit,” spuse Vā?kkai aproape ?n ?oapt?. ?Am venit pentru c? era timpul s? te vestesc despre ce va urma, Nikkari. Acum c? primul Inel al Sor?ii e activat e timpul s? ne urm?m planul.”

  ?Primul Inel al Sor?ii a fost activat? De c?tre cine?”

  ?De c?tre Oracol. Cine altcineva l-ar fi putut activa, c?ci doar pu?ini ?tiu despre importan?a celor ?ase Inele ale Sor?ii?!”

  ?Da, doar pu?ini ?tiu, asta a?a e. Dar… e imposibil ce spui, Vā?kkai, c?ci Oracolul a disp?rut de pe p?mant cu secole ?n urm?. E imposibil, da. Asta chiar nu poate fi, c?ci ?tii prea bine cat l-am c?utat. Am fost pe urmele lui secole de-a randul, dar f?r? rezultat, c?ci… nu i-am dat de urm? nic?ieri.”

  ?Asta pentru c? niciuna din noi nu l-a c?utat acolo unde trebuia. Noi l-am c?utat pe P?mant, nu ?i ?n adancuri.”

  ?Tunelele ārakki?!” Murmur? Nikkari ?ncurcat?. ?Cum de nu m-am gandit la asta?”

  Vā?kkai zambi, privind-o pe Nikkari. ?Pentru c? nu era timpul s?-l g?se?ti, de asta ?i nu te-ai gandit c? poate fi acolo. De altfel… nici nu mai conteaz? unde a stat ascuns el. Important e c? a ap?rut la momentul potrivit.”

  ?Ce dac? totu?i a lui prezen?? n-o s? ne fie de ajutor? S? nu uit?m c? atat de multe s-au schimbat de cand Oracolul a disp?rut de pe p?mant. La fel s-a schimbat ?i Maranam. E mult mai puternic acum c?-i are pe C?rbunari ?i pe Tikil de partea lui. La fel ?i alte creaturi s-au al?turat armatei lui.”

  ?Alte creaturi? Cine? Nimfele?”

  Nikkari scutur? din cap. ?Ba nu. āram ?i preotesele Uyarvu. Ele, la porunca lui Helyos, s-au al?turat armatei r?ului ?i nu celei condus? de Inlan Diar, a?a cum ar fi trebuit.”

  ?Uyarvu sunt de partea lui Maranam?” ?ntreb? Via?a confuz?. ?De ce?”

  You could be reading stolen content. Head to Royal Road for the genuine story.

  ?Asta deja n-o mai ?tiu. ?nc? n-am putut afla, dar am trimis iscoade la loca?ul lor ?i sper s? primesc ve?ti cat de curand.”

  ?N-o s? ajute totu?i la nimic. S? le afl?m motivul, m? refer,” murmur? Vā?kkai, ?ncruntandu-se. ?Important acum cred c? e s? activ?m ?i restul Inelelor. Doar astfel putem ?mpiedica acest p?mant s? devin? ruine.”

  ?Asta e de la sine ?n?eles. Doar c?… credeam c? odat? unul dintre inele activat va fi un efect ?n lan? ?i se vor activa toate de la sine.”

  ??i eu am crezut asta, Nikkari, dar totu?i m-am ?n?elat, c?ci doar Inelul Sor?ii Rophionilor a fost activat. Restul… stau ?nc? ascunse ?n Umbr?, de parc? o for?? extern? le-ar influen?a.”

  ?Atunci… s? le activ?m manual,” spuse Nikkari sigur? pe ea, sco?and de la gat medalionul ?n form? de Inel al Sor?ii, pe care ?l purtase mereu ascuns sub haine. ?i, privind atent la medalion, la fel cum f?cea ?i Vā?kkai, Nikkari surase ?i spuse, ?Ceva ce nicicand n-am crezut c? voi fi ?n stare s? fac, dar totu?i ceva de care e nevoie ?n aceste clipe… de sacrificiu.”

  Vā?kkai ?i puse o man? pe um?rul stang, dar nu spuse nimic. Doar privi cu mare aten?ie la zambetul trist schi?at pe fa?a lui Nikkari, care nu-?i lua ochii de la medalionul pe care continua s?-l strang? ?n man?. Abia ?ntr-un tarziu, cand Nikkari ?ndr?zni ?i privi ?n ochii ei, Vā?kkai ?i spuse, ?Un sacrificiu pe care l-ai f?cut deja, atunci cand ai aruncat grota lui Coallar ?n aer.”

  ??i totu?i un sacrificiu care n-a servit la prea multe.”

  ?Asta e ceea ce crezi tu… c? n-a servit la nimic. Eu sunt ?ns? sigur? c? da, c?ci de Coallar ar fi distrus mistre?ii Pa??i, atunci imensa lui putere, cea de care avem nevoie pentru a salva P?mantul de la distrugere dup? ce totul va fi terminat, ar fi disp?rut odat? cu el.”

  ?Putere,” murmur? Nikkari abia auzit. ?Ceva spre care to?i tind, dar totu?i ceva la care atat de pu?ini ajung ?ntr-un final. ?i… mult mai pu?ini apreciaz? ?n cele din urm?… puterea m? refer.”

  ?Poate c? ai dreptate, dar totu?i… f?r? putere n-ar exista echilibru.”

  ?Ar exista ?ns? oameni ?i omenie.”

  ?N-ar disp?rea r?zboaiele ?ns? ?i nici tr?d?rile, c?ci… de n-ar fi fost puterea, lumea ar fi inventat altceva pentru care s? lupte.”

  ?Sau ?i-ar fi canalizat ?ntreaga energie spre crea?ie, nu crezi?”

  Vā?kkai nu mai spuse nimic. Doar privi din nou la Inelul Sor?ii, cel reflectat pe peretele din fa?a lor ?i care ?ncepuse a se roti ?n clipa ?n care Nikkari arunc? spre el medalionul din mana ei, un medalion care ??i lu? locul chiar ?n centrul labirintului, activand restul mecanismului lui. Mecanism mult mai complex decat cel v?zut de Nikkari sau cum ?l v?zur? Rophionii ?n Inelul Sor?ii de deasupra lor, c?ci… ceea ce vedea Vā?kkai era ceva cu adev?rat impresionat - reflec?ia unei lumi pierdute, a ī?a? Ellaiya??a-ului sau Edenului, pe care ea voia cu orice pre? s?-l renasc? chiar ?i cu pre?ul distrugerii lumii ce-o primise cu bra?ele deschise ?i pe care ar fi putut-o numi acas? f?r? doar ?i poate.

  ***

  O lumin? albastr?, sfant?, ie?ea de sub teaca lui Ionas, ?n timp ce mult deasupra lor, deasupra ?ntregii p?duri de fapt, continua s? se ?nvart? ?ncet Primul Inel al Sor?ii. ?i nu doar se ?nvartea acel inel, ci lumina ?n aceea?i lumin? sfant?, o lumin? de care se conectase puterea lui Ionas, ?nconjurand astfel trupul Titanului Dike, cel ce r?mase ?uitat” ?n adancurile p?durii, atunci cand Dike ??i desprinse trup de suflet, colindand ?ntinsurile doar sub forma lui de lup, o form? care ?i d?duse ?ansa s? spioneze r?ul, dar care-l puse ?i pe el ?n pericol de fapt. Cum anume? Simplu: atata timp cat puterea Titanului ?i cea a lupului erau desp?r?ite, trupul s?u r?manea descoperit ?i putea fi r?nit cu u?urin?? de cineva ?i-ar fi propus asta. A?a cum amenin?au ?i fl?c?rile s?-l fac? cenu??, c?ci atat de repede se apropiaser? de el.

  Se oprir? fl?c?rile celea ?ns? la doar doi pa?i de el, ?nconjurandu-l de pretutindeni, dar neputand s? treac? de-un cerc invizibil ce ap?ru atat de brusc ?n jurul Titanului. Nu se datora ?ns? puterii lui Ionas, c?ci sabia se reactiv? doar dup? ce Inelul Sor?ii Rophionilor se activase, ci puterii lui Kherā, cel care st?tea la ca?iva pa?i de Titan, privind cu durere ?n jur la cum p?durea lui sfant?, draga lui cas? ?i scumpii s?i fra?i ?i prieteni se parjoleau ?ncet sub r?ul fl?c?rilor ?i-al r?ului. ?De parc? a?a ar fi fost scris: s? nu pot face nimic ca s? le ogoiesc sufletele,” murmur? Kherā ?ndurerat ?n timp ce lacrimi fierbin?i, lacrimi din inim? i se scurser? pe-al lui obraz de lemn.

  ?Ceva ce totu?i n-ai fi putut face,” se auzi ?i glasul lui Scoar?? Cenu?ie, undeva din stanga lui Barb? Albastr?. Acesta ?ns? nu se ?ntoarse s?-?i priveasc? bunul prieten, ce dup? milenii de existen?? ?ndr?znise ?n sfar?it s?-?i desprind? r?d?cinile de energia vie?ii ce curgea ?n adancul p?mantului ?i s? colinde lumea, pentru ultima oar? poate, p??ind ?i el pe urmele Vie?ii.

  Doar ?ntr-un tarziu, dup? ce trupul lui Dike fu protejat de puterea sabiei ?i-a Inelului de sus, cand fumul cel negru creat de puterea Samayei ?i-a celorlal?i stinser? focul din jur, Kherā privi la copacul din stanga sa, care privea ?i el cu triste?e p?durea, ?i-i spuse, ??tiu, dar totu?i… nu m? face s? m? simt mai bine.”

  ?Cum nu de altfel, cand… atata istorie poart? aceste locuri ?n suflet?! Atatea amintiri ce-au r?mas ?n urm?, f?cute scrum, c?lcate ?n picioare de cei f?r? inim?. La fel cum sute, dac? nu mii de prieteni azi nu mai sunt. Exact a?a cum au murit ?i cei din P?durea Mortor.”

  Kherā oft?. Prelung oft? copacul, plecandu-?i u?or coroana ?i privindu-?i picioarele de lemn cu ochii ?nchi?i. Le sim?ea ?ns? greoaie chiar dac? nu le vedea cu ochii s?i verzi, cei prin care v?zuse sufletul naturii ?i-auzise parc? ?i ?oapta ei, chiar dac? ochii ceia nu aveau puterea s? aud? sunetele lumii din jur. ?A auzit ?ns? inima,” murmur? Kherā de parc? ar fi r?spuns lumii la acel gand. ?Am auzit atat de clar a ei ?oapt?, cea care mi-a spus candva c? lumea-i ?n pericol. Eu ?ns?, mult prea credul, n-am atras aten?ie acelor cuvinte ?optite. Prea m? fermecase via?a cu parfumul ei. Acum ?ns? ?mi dau seama cat de ?n?el?toare poate fi ?i Via?a, chiar mai crud? uneori decat Moartea poate fi ea.”

  ?Ce dac? totu?i te ?n?eli, Kherā? Ce dac? nu Via?a e de vin? pentru toate astea, ci suntem noi?”

  ?Suntem noi? La ce anume te referi, Scoar?? Cenu?ie?”

  ?La faptul c?… ignorand lucruri, n-am f?cut decat s? permitem r?ului s? ne distrug? casele, s? ne ia prietenii de lang? noi ?i s? ne aduc? triste?ea ?n priviri?”

  ?Cum r?mane ?ns? cu alegerile? Oare nu trebuia s? avem ?i noi un cuvant de spus ?n acest r?zboi?”

  ??l avem acum,” r?spunse Scoar?? Cenu?ie cu glas stins. ?S? refacem lumea cu propriile maini, privind-o cum rena?te ca o pas?re m?iastr? ?i cum zboar? mult, ?n ?nalturi, asemeni P?s?rii Timp, cea despre care ne-a vorbit al nostru M?rit Oracol acum sute de ani.”

  Kherā tres?ri. ?Oracolul. Cum de nu ne-am gandit la asta mai ?nainte?! A fost anume el cel care a vestit sfar?itul acestei p?durii. Da, a fost el cel care ne-a vorbit primul despre asta. Era copil pe-atunci ?i de asta n-am crezut ?n el. Dar… ah, cat? dreptate au fost ?n acele cuvinte. Cat? dreptate.”

  ?N-a spus decat adev?rul, Kherā,” se auzi dintr-o dat? glasul lui Dike ?n spatele lor, glas care-i f?cu pe cei doi copaci s? tresar? brusc, privind speria?i ?n spate, c?ci ?l ?tiau pe Titan protejat de sabie, ?n timp ce restul lui era departe de acele locuri. Se mirar? ?ns? enorm cand ?l v?zur? un ?ntreg, cu Boor ?i restul la doar un pas opri?i ?n spatele lui, privindu-i cu ochi tri?ti ?i ei, cu ochi obosi?i, c?ci acea lung? b?t?lie cu Marele Tarther, o b?t?lie ce dur? aproape o zi ?ntreag?, ?i sleise ?i pe ei de puteri, obosindu-le sufletul ?i luandu-le speran?a din priviri.

  Cel mir? ?ns? ?i mai mult pe Kherā fu s-o vad? pe Samaya incon?tient?, pe spatele poneiului Vintai, care era oprit ?n dreapta Titanului. ?i, de cum d?du cu ochii de ea, Kherā ??i deschise larg ochii s?i verzi, privind ?int? la Samaya, pe care o vedea pentru prima dat? adormit?, c?ci mai ?nainte, cand era doar copil, Samaya preferase s? doarm? departe de Poiana Minikinului. Astfel ?i n-o v?zuse b?tranul copac astfel. De altfel nu prea ?tia el nici ce-i somnul, c? rar ?l vedea cineva cu ochii ?nchi?i p?rand c? odihne?te. De aceea ?i f?cu el un pas spre Titan, ?ntrebandu-l, ??i prin?esa Samaya, ce-i cu ea? R?nit??”

  Dike d?du din cap c? nu. ?A obosit-o lumea,” spuse el ?ntr-un final, cu glas u?or gatuit. ?La fel puterea Marelui Tarther, cel care s-a trezit ?n sfar?it ?i-ai v?zut ?i singur ce pr?p?d a l?sat ?n jur.”

  ?Am v?zut,” r?spunse ?ndurerat Kherā. ?La fel am auzit… durerea din inimile camarazilor mei, care azi nu mai sunt.”

  ?Vor re?nvia ei dup? ce-o trece furtuna,” r?spunse Lodur ?ntr-un final, ap?rand ?i el, al?turi de Gaea, din acel fum gros ?i negru ce-i ?nconjura. ?Sunt sigur de asta. Iar acum, pan? nu s-a ?ntamplat ?i altceva neprev?zut, s? ne ?ndrept?m spre tab?r?.”

  ?Noi ?ns? r?manem aici,” murmur? Kherā cu glas stins.

  ?Ba nu,” se opuse Dike. ?Ar trebui s? veni?i ?i voi ?n tab?r?. Doar acolo putem fi cu to?ii ocroti?i, c?ci Bariera… Bariera ?i poate ?ine pe du?mani departe de acele locuri.”

  ?Bariera nu mai e,” ?i spuse Scoar?? Cenu?ie lui Dike. Cuvinte care-i uimi pe to?i, nu doar pe Dike. Totu?i fu doar Titanul cel care ?ntreb?:

  ?Nu mai e? Cum adic? nu mai e? Ce s-a ?ntamplat cu ea?”

  ?A c?zut,” r?spunse de data asta Kherā, ?nchizand iar ochii ?ndurerat. ?A c?zut dup? ce Primul Inel al Sor?ii a fost reactivat.”

  Auzind despre Inel, Dike tres?ri ?i privi ?n jur. Abia atunci v?zu deasupra locului ?n care st?tea o mic? proiec?ie a acelui Inel al Sor?ii. Asta ?ns? nu-l ?n?el?, c?ci sim?ea c? mai era ceva la mijloc, sim?ea asta cu inima. De aceea ?i privi spre Est, acolo unde le era tab?ra ?i unde v?zu, deasupra taberei, lumina ro?ietic? a Inelului Sor?ii. ?Nu poate fi,” murmur? ?ntr-un tarziu Titanul. ?Sfar?itul de care ne-am temut cu to?ii atat de mult se apropie.”

  ?Sau poate doar ?nceputul,” spuse Ahi cu ?ncredere, trecand pe lang? Dike ?i pornind spre tab?r?, ?mpreun? cu Anaya ?i Tayakkam, care-l urmar? numaidecat.

  Kherā, care nu-l mai v?zuse nicicand pe Ahi pan? atunci, ?i mai ales nu mai d?duse ochii c-o vulpe-fantom? ?i-un alt Titan ciudat, ?i petrecu cu privirea pan? ce ace?tia se afundar? ?n acel neant de cea?? ?i fum. Ce v?zu el ?ns? fu o vulpe ro?ie urmand un b?tran u?or garbovit, proiec?ia sufletului lui Ahi. Doar pe Tayakkam ?l v?zu a?a cum era el ?n realitate, c?ci ?n ciuda faptului c? era Titanul ?ndoielii, sufletul acestuia era pur ?i nu fusese ?nc? atins de r?utatea lumii ?i-a vremii ce-a trecut sau ce avea s? vin?. ?i, tot privind ?n urma lor, Kherā ?n?elese un lucru: c? Via?a era pentru a fi tr?it? ?i Soarta pentru a fi ?nfruntat? ?i nu pentru a fugi de ea.

  ?n?elegand asta, b?tranul copac ?nchise ochii pentru alte cateva clipe. Dup? care, ?nchinandu-se brusc ?n fa?a lui Dike, care-l privea ?int? ne?n?elegand ce-i cu el, Kherā spuse, ?Ne mai vedem, Maestre Dike, de-o ?ine vremea cu noi. De nu… s? m? vezi m?car ?n vise ?i s?-?i aminte?ti c-a existat candva un sfetnic bun pe nume Kherā, ce te-a servit cu credin?? pan? ?n clipa ?n care s-a f?cut cenu??, una b?tut? de vant.” Dup? care, f?r? s? a?tepte r?spunsul lui Dike, ?i ?ntoarse spatele ?i porni spre vest, acolo unde ?nc? se mai vedeau scantei vii sc?p?rand ?n aer, acolo unde Kherā mai spera s? g?seasc? via?? printre vechile r?d?cini.

  ?n urma lui porni curand ?i Scoar?? Cenu?ie. Acesta din urm? ?ns? nu spuse nimic la plecare. El doar se ?nchin? u?or ?n fa?a celor care-l petreceau cu privirea ?i, la pas lent, la pas greoi, porni ?n urma bunului s?u prieten. Spre deosebire de Kherā, Scoar?? Cenu?ie purta speran?a ?n suflet, cea care-i flu?tur? un zambet pe buzele de scoar?? mai apoi, ?n timp ce ?n urechi r?sunau cant?re?ii crangului, cei care pieriser? totu?i odat? cu vechiul ?i b?tranul crang.

  Privind ?n urma lor, Dike sim?i triste?e. Sim?i cum inima i se stranse de durere, ?n?elegand cat sufereau acei b?trani copaci, cei de la care practic n?scuse P?durea Rophion, dintr-o singur? ghind? cum spunea legenda, cea pe care totu?i nicicand n-o auzise nimeni pan? la cap?t. Doar ?oapte, ne?n?elese ?ns?. Cuvinte sau fraze rostite la ?ntamplare de vant ?i… cam atat. ?n rest… vorbea singur?tatea ?i amintirea ei, acea singur?tate care r?mase ?n acel loc cat de curand dup? ce Kherā ?i Scoar?? Cenu?ie se adanciser? ?n marea de fum ?i cea??, ?ndreptandu-se spre Vest, ?n timp ce Dike ?i restul se ?ntorceau acas? sau la ce mai r?m?sese din ea.

  ***

  Doar fum ?i scrum se vedea peste tot ?n P?durea Rophion. Cenu?? scanteind? ?n vant ?i sufletele celor care trecuser? ?n nefiin??, colindand ?nfrigurate p?mantul, privind speriate ?n jur ?i ne?tiind ?ncotro s-o ia. La fel se vedea o cea?? dens?, neagr? ca c?trana acoperind totul ?n jur, a?a cum acoperea ?i urmele l?sate de picioarele de lemn ale lui Kherā ?i Scoar?? Cenu?ie, cei care se ?ndreptau tot mai adanc ?i mai adanc ?n P?dure, cea care fusese verde odat?, dar care era doar fantoma unei glorii ce p?rea demult apuse. O P?dure care lor le era totu?i drag? ?i pe care ?ncercau s-o apere m?car a?a cum puteau ?i ei… fiindu-i al?turi.

  ?Unde ne ?ndrept?m?” ?ntreb? ?ntr-un final Scoar?? Cenu?ie, dup? mult? vreme de mers ?n t?cere.

  ?Spre vest,” r?spunse sec Kherā, f?r? s?-?i priveasc? tovar??ul.

  ?Asta e de la sine ?n?eles. Eu m? refeream ?ns? de avem o destina?ie final? concret? sau doar mergem ?i noi la ?ntamplare s? vedem ce-o fi.”

  Kherā nu spuse ?ns? nimic. Nu spuse nu pentru c? n-ar fi ?tiut ce s? spun?, ci pentru c?-l durea sufletul. Uitandu-se ?n jur vedea doar ruine, cand pe acolo, mai ?nainte, ?ntalnise mu?chi verde ?i des, copaci verzi ?i plini de via??, precum ?i ochii vii ai viet??ilor ce obi?nuiau s? tr?iasc? prin acele locuri. ?n acele clipe ?ns? era totul scrum… o priveli?te deplorabil?, care-i f?cu inima s? sangereze, c?ci ?l t?ia pe din?untru v?zand schi?a trupurilor acoperite de cenu?? ?i fum. La fel ?l ucidea lent, dar sigur, pe din?untru, s? vad? epava copacilor seculari ce se ?n?l?aser? candva mandri spre soare, dar care r?maser? doar cioturi, dar ?i acelea pe cale s? se f?rami?eze asemeni unui perete de p?mant mult prea r?zmuiat de ape.

  V?zand toate astea, Kherā se opri. Privi ?n jur cu ochii ?n lacrimi la locurile pe care nicicand nu le v?zuse astfel, nici m?car ?n vise. ??i pe care n-a? dori nici celui mai mare du?man s? le vad? astfel, dar care azi arat? astfel totu?i,” ?opti copacul cu glas gros, cu glas gatuit, abia-abia ie?indu-i cuvintele din al lui gatlej de lemn.

  Privind ?i el ?n jur, Scoar?? Cenu?ie ??i sim?i ?i el inima ?ndurerat?, c?ci chiar ar?ta deplorabil p?durea. ?n special locul cela ce fusese odat? verde, cu un pod straniu peste care trecuser? Fenrir ?i restul cand se ?ntoarser? acas?, dar care era ruine ?n acele clipe, ruine sure, umede, acoperite de cea?? dens?, alb-l?ptoas? ?i fum negru-scrum. Astfel, uitandu-se ?n jur ?i v?zand nimic din ceea ce fusese acolo odat?, s?rmanul Scoar?? Cenu?ie rosti, ?Co?marul oric?rei p?durii devenit realitate. Nic?ieri ?n alt? parte decat la Poarta Lumii. ?i totul pentru c? n-am fost ?n stare s? ne ap?r?m casa ?i bunii no?tri prieteni.”

  ?Din neputin?? nu,” url? dintr-o dat? Kherā de r?sun? zarea. ?E din cauza urii, a l?comiei ?i-a r?zbun?rii altora. Din cauza celor ce vor putere ?i trec peste suflete ca s-o poat? avea. Asta e cauza ?i nu neputin?a unora,” ??i strig? copacul secular durerea din tot sufletul.

  ?Aici ai dreptate, Kherā. Dar totu?i nu-i ceva ce ne st? nou? ?n putere. S? st?m ?mpotriva r?ului m? refer.”

  ?De data asta te ?n?eli,” l?s? Kherā s?-i scape un ciudat marait din gatlej. ?Chiar ?i cel mai oropsit suflet e ?n stare s? lupte de trebuie ca s? ?nving? r?ul. ?i la fel vom face ?i noi.”

  ??i totu?i nu ?n?eleg ce putem face,” insist? Scoar?? Cenu?ie.

  ?S? scoatem sabia ?i s? pornim la r?zboi! Asta e ce vom face!” Harai Kherā din al s?u gatlej, r?spuns ciudat care-l f?cu pe cel?lalt copac secular s? se opreasc? locului.

  ?S? pornim la r?zboi? Noi? Cei mici ?n fa?a Sor?ii?” ?ntreb? Scoar?? Cenu?ie uluit.

  ?A?a e!” Spuse Kherā cu ?ncredere, f?cand primul pas peste vechiul pod pe jum?tate parjolit, ce scar?ai puternic sub greutatea trupului lui. ?Vom pune mana pe arme de trebuie, dar p?durea asta n-o d?m.”

  ?Dar, Kherā, ui?i acum un lucru: P?durea e ruine. P?durea-i fum ?i scrum! Practic doar noi am r?mas!”

  ?Noi… ?i ghindele!” Aproape c? strig? Kherā. ?Cele ascunse ?n adanc ?i care n-au reu?it ?nc? s? ias?.”

  ?Da, poate. Doar c?… unde-i cenu?? nu cre?te nimic.”

  ?Va cre?te ?ns? de bate vantul,” ?i r?spunse Kherā cu ?nc?p??anare. ?Candva… cand vanturile vor m?tura cenu?a, cand focul distrugerii va r?mane doar ?n amintiri, cand ne vom bandaja r?nile ?i ne vom usca lacrimile de pe scoar?e, P?durea Rophion la sigur va ?nvia.”

  ?Vor trece ?ns? secole pan? asta s? se ?ntample.”

  ?Deci este speran??, chiar ?i pentru noi. A?a c?… s? nu ne d?m b?tu?i, Scoar?? Cenu?ie. Nu acum cand ?ntreaga p?dure are nevoie de noi.”

  ?Dar… ce-?i trece totu?i prin minte, Kherā? Ce-ai tu de gand?”

  ?S? dau lumii veste c? locurile ?stea, chiar de parjolite, nu-s pentru al?ii, ci doar pentru noi. Aici e p?durea noastr?, Scoar?? Cenu?ie. Doar a noastr? ?i nicicand a altora. De aceea, de vrem ca acest loc s? fie iar cel ce-a fost odat?, soarta lui e doar pe ai no?tri umeri ?i ?n ale noastre maini.”

  ?O ghind? acoperit? de ??rn??” ?ntreb? copacul cu scoar?? cenu?ie, confuz. ?Asta ne e speran?a?”

  ?Ba nu, speran?a suntem noi. Cei ?nc? vii, cei ce se pot ridica din ruine ?i sta seme? ?n fa?a celor ce vor s? ne cotropeasc? istoria, fericirea, visele ?i amintirile. ?i, atata timp cat ne e vie istoria, ni-i viu numele ?i sufletul nostru ??i aminte?te de to?i cei care nu mai sunt, mai avem speran??, Scoar?? Cenu?ie. Mai avem timp s? ne ob?inem dreptatea ?i s? d?m altora de ?tire c? n-am fost ?ngenunchea?i ?i lipsi?i de viitor.”

  ?Cum r?mane cu Via?a, Kherā? Via?a ?n ast? p?dure pare c? nu mai e.”

  ?E doar iluzia,” murmur? Kherā ganditor. ?Doar iluzia ce trebuie scuturat? de pe pleoape de vrem s? vedem iar zorii atat de clar la orizont.”

  Spunand aceste cuvinte din suflet, privind ?int? la cerul ?nnegrit, Kherā zambi. Nu-?i pierdea ?ns? min?ile, ci chiar vedea speran?a: un punct alb pe cerul ?nnegrit. Era un mic fluture ce sc?pase parjolului sau poate se ?ntorsese acas? mult prea tarziu, o mic? fa?ie de speran?? pentru cei ce a?teptau asta, uitandu-se cu jind la soarele ascuns adanc dup? nori.

  V?zand ?i el acel fluture alb, Scoar?? Cenu?ie ?n sfar?it ?n?elese. ?Speran?a e acolo unde inima a r?mas viteaz?,” murmur? el. Apoi, cand Kherā ??i strig? vitejia cu tot pieptul, la fel f?cu ?i el, anun?and ?ntreaga lume astfel c? str?jerii P?durii Rophion erau ?nc? vii.

  ***

  Strig?tele lui Kherā ?i Scoar?? Cenu?ie, auzite departe la orizont, ?l f?cu pe Dike s? se opreasc? ?i s? priveasc? ?n jur. La fel f?cur? ?i ai lui tovar??i, care nu ?n?elegeau ce-i apucase pe cei doi copaci seculari de ??i strigar? durerea celor patru vanturi. Chiar ?i a?a, chiar dac? ?ncurcarea li se citea ?n priviri ?i la fel se sim?eau ?i ?n suflete, niciunul nu spuser? nimic. Doar se ?ntoarse ?ncet spre zarea spre care se ?ndreptaser? pan? atunci, pornind iar agale ?n urma lui Ahi, a Anayei ?i a lui Tayakkam, care abia se z?reau din cauza fumului gros ?i-a ce?ei dense, la doar ca?iva metri ?n fa?a lor.

  Un strig?t n?prasnic ?i f?cu pe to?i s? tresar? ?i s? priveasc? spre cer. Nu v?zur? ?ns? nimic: doar fum ?i scantei sclipind ?n zare. Erau ?ns? siguri c? nu li se n?z?rise ?i c? acel strig?t ?nfior?tor chiar se auzise. Ceva ?n adancul inimii le spunea c?-i cineva acolo, ascuns de perdeaua groas? de fum, aceea?i perdea pe care ei o folosiser? s? apere p?durea de fl?c?ri ?i pe ei ?ns??i ?n acela?i timp.

  Apoi, o lung? vreme dup? asta, nimic nu se mai auzi ?n afar? de ecoul strig?telor lui Kherā ?i Scoar?? Cenu?ie. Strig?te care scuturar? cenu?a de pe pleoapele copacilor adormi?i pe veci, la fel cum m?turar? praful fostelor viet??ii ale p?durii. Astfel, m?turand ni?el drumul din fa?a lor, acel vant u?or, controlat de puterea lui Vintai, ca s? dea pu?in? alinare p?durii, scoase la iveal? petece de p?mant care r?maser? neparjolite. Ici ?i colo, cand cenu?a fu m?turat? de vant, Dike v?zu un petec de iarb? verde, ale c?rei varfuri fuseser? doar arse. Colo… pe trunchiul unui copac ce ?nc? st?tea ?n picioare, chiar dac? suferise destul de pe urma pr?p?dului, se vedea mu?chi verde, ca un bandaj pe rana adanc? a copacului. ?i, sus printre crengile bogate ?n cenu?? groas?, zburat? de la ceilal?i copaci, se v?zu capul unei privighetori ie?ind din a ei mic? scorbur? ?i privind speriat? la lume.

  Imagini care-l f?cur? pe Lodur s? se ?ncrunte ?i s? priveasc? dup? asta ?ncurcat la Gaea cand ea ?i spuse, ???i cheam? tovar??ii la lupt?.”

  ?Cine?” O ?ntreb? Lodur.

  ?Kherā. De asta ??i strig? el durerea. Caut? s? vad? de m?car cineva ?i va r?spunde. Doar c?… cei r?ma?i ?n via?? sunt mult prea speria?i ca s? spun? despre asta lumii.”

  ?Speria?i, de ce, Mam? P?mant?” ?ntreb? ?i Bestla, ?ncurcat?. ?Doar… e bucurie s? spun? vechilor prieteni c-au supravie?uit. Sau…?”

  ?Desigur c? nu, Bestla, c?ci, dup? acest mare parjol, pan? ?i copacii au ?n?eles c? nimeni nu le mai e prieten pe lumea asta.”

  ??i totu?i prietenie ?nc? exist? pe P?mant,” se auzi vocea Anayei, care ap?ru brusc ?n stanga Bestlei, f?cand-o s? tresar?. Anaya ?ns? nu reac?ion? defel la u?oara sperietur? a fetei. Doar ?i spuse trist? ?n timp ce privea ?int? ?n fa??, ?La fel cum mai e iubire, chiar dac? ascuns? adanc ?n inim?… cea acoperit? de ruine, cenu?? ?i fum.” Apoi, f?r? s? mai spun? nimic, Anaya oft? ?i, m?rind pasul, ajunse iar lang? Ahi, cel care ascultase cuvintele ei ?n t?cere, dar p?trunzand adanc al lor mare adev?r.