?Oare lumea asta e altfel decat o ?tim noi? Oare a fost ea diferit? la ?nceputurile sale sau ceea ce ?tim noi despre istoria omenirii nu-i decat o inven?ie a sufletelor doritoare de a se na?te? Dac? e a?a, atunci mi-a? dori s? aflu despre ale ei ?nceputuri, s?-i aflu povestea, c?ci na?terea lumii, precum ?i na?terea mea ?mi sunt sfinte ?i dragi ?i pentru ele sunt gata s? lupt cu r?ul, starpindu-l din r?d?cini,” se auzi vocea unei femei plutind u?or prin Universul ?nv?luit ?n ?ntuneric, ?n timp ce cuvintele ei r?sunau atat de dulce sub muzica sfant? a Aeon-ului.

  ?n jur ?ns? Cosmosul doarme, ?n dulcea ?mbr??i?are a nop?ii eterne, c?ci acest ?ntuneric profund domne?te acum peste neanturi ?i doar din cand ?n cand ?i permite s? respire atunci cand sclipiri de lumin?, venite de la stelele ?nc? vii, str?bat imensitatea acestei lumi, de parc? ar fi suflete nemuritoare, iar cand ele iar dispar noaptea revine peste acele nelimitate meleaguri.

  Dup? ce ?ntunericul puse iar st?panire peste Cosmos, dup? ce lumina se pierdu undeva la orizont, Aeon-ul - Steaua Sufletelor, ?ncepu s? str?luceasc? ?n toat? splendoarea ei ?i vocea unui b?rbat se auzi venind dintr-acolo: ?Lumea asta e mult mai veche decat o cunoa?tem noi. Lumea asta e dincolo de vise ?i amintiri, c?ci nimeni nu ?tie cine a creat-o, precum nimeni nu ?tie cand se va sfar?i. Dar, curand, o nou? minune va fi revelat? Cosmosului ?i din el va rena?te suflarea.”

  ?O Minune? O minune a Cosmosului?” ?ntreb? din nou vocea femeii, atat de fericit? s? afle c? ?n curand ceva nemaiv?zut pan? atunci se va ?ntampla, dand acelei lumi o nou? speran??.

  Dar r?spunsul nu veni din partea Aeon-ului, ci ?ns??i Cosmosul ?i r?spunse, cand ?ntunericul fu str?b?tut de lumina inimii Universului ?i din acea lumin? lu? na?tere Haosul.

  Da, acel Haos pe care-l cunoa?tem azi precum distrugere ?i durere, a ap?rut cu sute de milioane de ani ?naintea erei noastre, atunci cand Cosmosul ?i-a dorit o schimbare, cand Aeon-ul i-a d?ruit un suflet ?i cand ?ns??i lumea s-a cutremurat de pl?cere afland despre a lui existen??.

  ?ns?, ?n acel Univers imens, mai era cineva care-?i dorea na?terea Haosului ?i acea persoan? era Genea, cea pe care Haosul a numit-o ulterior mam?, c?ci ?n ai ei ochi avea pus focul inimii ei.

  El ?ns? nu ?tia motivul pentru care el ap?ruse pe lume, precum nu ?tia frica pe care o purta Genea ?n a ei inim?, o fric? care se n?scuse atunci cand v?zu inima Cosmosului b?tand puternic, plin? de via??, ?i cum ?n jurul ei ?ncepur? s? se adune, ?ntr-un ritm ame?itor, stelele din jur, mi?candu-se ?ntr-o form? imens? de spiral?, prin care trecea serul vie?ii ?i din care se n??tea bun?tatea.

  Cand Haosul deschise pentru prima dat? ochii ?i privi ?n jur, se minun? nespus de a lumii frumuse?e, dar fu ?i mai uimit s? vad? c? al s?u trup era format dintr-un amalgam de stele moarte ?i vii, care se mi?cau u?or prin Cosmos, de parc? ar fi dansat, ?n timp ce muzica sacr? a Aeon-ului ?i f?cea inima ?n piept s? bat? tot mai tare ?i mai tare, iar aceast? senza?ie dulce de via??, b?tand ?n al s?u piept, ?l f?cu pe Haos atat de fericit ?i el zambi, pentru prima dat?.

  Dar… Haosul sim?i c? ceva-i lipse?te. Chiar dac? era viu, ?n suflet i se strecurase un sentiment ciudat, de parc? i-ar fi fost dor de cineva, ca ?n cele din urm? s? ?n?eleag? c? se temea de singur?tate, se temea s? tr?iasc? singur ?n acel nelimitat Univers, ?i, atat de curand, zambetul de pe fa?a lui se stinse.

  Iar atunci cand zambetul Haosului disp?ru de pe ale sale imense buze de piatr?, lumina Aeon-ului ?ncepu s? p?leasc? ?i atunci se auzi din nou vocea femeii vorbindu-i de data asta Haosului: ?v?d al t?u suflet trist ?i singuratic, M?rite Haos. V?d a ta lumin? cedand ?n fa?a ?ntunericului. Oare ceva ??i lipse?te ?n aceast? minunat? lume numit? Univers?”

  Haosul ??i ridic? privirea ?i privi ?n jur, dar nu v?zu pe nimeni ?i asta-l minun? nespus ?i, dup? cateva clipe de ezitare, ?ntreb?: ?cine e?ti tu, dulce voce care plute?te ?n jurul meu? Aud mereu al t?u cantec, dar nicicand nu-?i pot vedea chipul. Cine e?ti? Arat?-te! ?i astfel voi ?nceta a fi atat de singur ?i atat de trist.”

  Vocea surase ?i a ei c?ldur? sufleteasc?, transmis? prin vibra?iile Cosmosului c?tre Haos, ?i f?cu din nou inima s? str?luceasc?: ?chiar dac? inima ??i cere s?-mi vezi al meu chip, eu nu am unul, c?ci am fost f?cut? din neant ?i neant voi fi pe vecie, c?ci eu sunt Via?a: energia f?r? chip, dar care umple de lumin? tot ce ?ntalne?te ?n a sa cale.”

  ?Tu e?ti Via?a? Tu e?ti a mea mam??”

  ?Nu, cei care ?i-au dat via?? au fost Cosmosul ?i Genea ?i tot ea este cea care-?i poate aduce din nou fericirea pe chip, c?ci ceea ce-?i dore?ti tu se afl? al?turi de ea: o consoart?. Mergi spre soare r?sare, Haos, ?i acolo vei g?si, pe P?mantul Sfant numit Paradis, chemarea inimii tale.”

  Haosul se ?nchin? u?or ?n fa?a r?s?ritului ?i porni a sa mi?care prin ?ntregul Univers ?i mult? vreme-i trebui s? ajung? acolo, multe stele v?zu ?n a sa cale ?i multe alte t?ramuri cufundate ?n ?ntuneric, dar cand ?n cele din urm? ajunse ?n Paradis, v?zu cu uimire c? totul ?n jur era cufundat ?n ?ntuneric. De aceea ??i atinse inima ?i un fior de lumin? ie?i din ea ?i str?luci deasupra neantului, de parc? ar fi fost soarele de ast?zi ?n plin? zi.

  Dup? ce dep?rt?rile se luminar?, Haosului ?i fu dat s? vad? minunile ascunse ?n umbra Lumii ?i anume un imens palat de Piatr?, chiar ?n mijlocul t?ramului Paradisului, dar care ?ns? era complet lipsit de lumin?.

  Dar totu?i era ceva ciudat ?n acel loc, c?ci de?i ?ntunericul era atat de dens de nu se vedea nimic ?n jur, Palatul avea totu?i o proprie str?lucire, chiar dac? ?ntunecat?, c?ci undeva sub el, undeva adanc-adanc se ascundea ?nc? via?a, iar asta ?i d?dea un farmec aparte, ?n special imensei gr?dini din jurul Palatului - o gr?din? superb? de copaci adormi?i.

  ?Este Magic,” a murmurat uimit Haosul. ?Este Uimitor,” a strigat inima sa ?i mana enorm? a Haosului, o man? de piatr? ?i aparent f?r? via??, a atins creanga unui imens ?i rotat copac adormit, aflat chiar ?n mijlocul gr?dinii.

  Atingerea Haosului ?ns? n-a dat via?? copacului a?a cum el se a?teptase, iar asta ?l f?cu iar??i trist ?i el ??i plec? capul ?i un suspin amar se auzi ie?ind din al lui piept de piatr?. Dar cand el se ?ntoarse cu spatele la copac ?i se porni spre Palat, tarandu-?i picioarele pe p?mantul rece al Cosmosului, se ?ntampl? ceea ce Haosul dorise: ?ntunericul fu alungat de lumin? ?i, ?n urma sa, se auzi o voce de tunet, care-l lu? prin surprindere: ?M-ai chemat, tat??”

  If you discover this tale on Amazon, be aware that it has been stolen. Please report the violation.

  Haosul se opri ?n loc, clipind rapid din ale sale gene, pres?rate cu praf de stele, ?n timp ce ?n capul s?u, una cate una, ?ntreb?rile luau form?: ?Ce-a fost asta? Cum se poate ca cineva s? m? cheme tat? cand eu ?nc? nu am fii, c?ci sunt doar un amalgam de stele moarte, n?scut din bun?tatea Universului ?i nimic mai mult. Cum pot fi tat?l cuiva cand via?? ?n jur e atat de pu?in??” Dar cand Haosul se ?ntoarse spre copac fu ?i mai uimit s? vad? cum copacul, pe care anterior ?l atinse ?i pe care-l crezuse f?r? suflet, ?nviase ?i-?i frem?ta ?ncet ale sale frunze, ?optind al s?u nume: Yggdrasil.

  Copacul imens avea probabil sute ?i sute de ani de existen??, iar drept m?rturie a trecerii lui prin vreme ?i st?tea trunchiul gros, de abia-l puteau cuprinde 10 oameni, coroana imens?, frumos ?mpletit? cu crengi groase, ?i frunzele mici, de un verde ?nchis, ce sclipeau atat de frumos ?n ?ntuneric.

  Ceea ce ?ns? uimea cel mai mult era faptul c? Yggdrasil era atat de viu, atat de unic, atat de minunat, iar asta se datora felului ?n care-l vedea Haosul. Dar totu?i Haosul era confuz, c?ci de?i auzise vocea copacului vorbindu-i ?i sim?ea c? cineva-l prive?te, el nu vedea pe trunchiul lui nici buze ?i nici ochi.

  ?E ireal ceea ce gandesc,” ?opti Haosul abia auzit, ?n timp ce ?n a sa privire se oglindea splendoarea copacului care p?rea a fi de-o varst? cu Cosmosul, c?ci ?n interiorul lui se sim?ea cum serul vie?ii se scurge lin ?i cum a sa scoar??, pictat? ?n negru, poart? ?n ea povara unor vremuri trecute, ale unor pove?ti uitate, al unui suflu sfant ce-a existat odat? ?i pe care Yggdrasil ?l iubise cu toat? fiin?a sa ?i acel suflu fusese tot un copac, numit Copacul Vie?ii, dar care a fost risipit ?n neant de ura Geneei, ?n ziua cand Yggdrasil a fost adormit.

  ?n cele din urm?, vr?jit parc? de melodia frunzelor ?i de clinchetul ramurilor, Haosul ??i ?nchise ochii ?i decise s? asculte. Dar, timp de cateva minute, nu se auzi nimic ?n afar? de respira?ia ritmic? ?i ap?s?toare a lini?tii din jur. Apoi, un sunet abia auzit str?b?tu zarea ?i, ajungand la urechile Haosului, transmise un mesaj: ?aceast? lume este atat de imens? ?i atat de veche ?ncat nimeni nu-i cunoa?te ?nceputul, la fel cum nu-i cunoa?te viitorul, c?ci Universul a fost creat din nimic, dintr-o ciudat? pulsa?ie a Vie?ii ?i din ea s-au n?scut restul stelelor ?i respira?ia celor ce vor domni dup? noi.”

  ?Dar… e atat de ciudat c? nimeni ?n acest Cosmos…,” murmur? Haosul, ?ns? frunzele zang?nir? din ale lor frumoase trupuri, ?optind ?ntr-un tremur: ?Shhh, ascult?! Ascult? istoria lumii, Haos, ?i afl? despre profe?ia ce va ?ncepe ?n curand, c?ci sfar?itul acestui Cosmos nu-i aproape - el mai are multe de tr?it ?i multe de v?zut, c?ci Via?a ?i Fericirea, Dragostea ?i Bun?tatea tanjesc atat de mult dup? lumin?, ?nc? ?nchise ?n ?ndep?rtatul Aeon, acolo unde toate se nasc ?i unde toate mor.”

  ??n Aeon? Am v?zut acea imens? stea de lumin? chiar ?n fa?a ochilor mei ?n ziua cand m-am n?scut,” r?spunse Haosul ?i mai uimit s? aud? povestea stelei ce-i furase inima.

  ?Acea stea ?i-a dat parte de lumin? din ea, c?ci al t?u suflet s-a n?scut acolo ?i inima ta se pare c? este centrul vie?ii viitorului. ?n a ta fiin??, la fel ca ?i ?n a mea, curge serul vie?ii, ?ns? doar tu ai ?n ale tale maini puterea de a Crea povestea viitorului sau de-al distruge, c?ci atunci cand al t?u suflet a p?r?sit Aeon-ul, tu ai f?cut o promisiune celorlalte suflete ?nchise acolo, ascunzandu-se astfel de ?ntuneric.”

  ?O profe?ie? Ce fel de profe?ie?” Se ?ntreb? Haosul ?i ochii s?i se ?ndreptar? spre imensa Coroan? a lui Yggdrasil, ?n timp ce ?n al s?u suflet se strecurase ne?ncrederea, c?ci el nu era sigur c? ceea ce tr?ia era real ?i c? acele voci, pe care el le auzise, erau de fapt reale.

  ?Acea profe?ie e de fapt spus? de vocea timpului, c?ci ?n acele cuvinte se reg?se?te povara trecutului, bucuria viitorului ?i ?mplinirea prezentului, iar cel care-?i st? ?n fa??, adic? eu, e Yggdrasil - Copacul Vie?ii ?i al Mor?ii, al Binelui ?i al R?ului, al Dragostei ?i al Disper?rii.”

  ?Dar… cum e posibil s? fii un ?ntreg, Yggdrasil? Oare n-ar fi trebuit s? existe un copac asem?n?tor ?ie, dar care s?-?i fie ?n acela?i timp opusul?”

  Yggdrasil oft? ?i un sunet de jale se auzi plutind ?n jur: ?Acel copac a existat de mult, ?ns? acum vie e doar a lui istorie ?n timp ce pe umerii mei st? pus? povara sor?ilor, c?ci eu sunt acum Lumina ?i ?ntunericul ?nchise ?ntr-un singur trup de lemn.”

  ??i totu?i, Yggdrasil, nu sunt de tot convins c? ceea ce v?d ?i aud e real ?i nu-i doar un product al imagina?iei mele, c?ci a mea inim? - fl?mand? de dragoste ?i companie, tanje?te dup? cineva al?turi ?i poate de aceea mi-am imaginat c? tu ai via?? ?i ?mi po?i vorbi.”

  ?Nu te ?ndoi de ceea ce vezi sau ce sim?i, p?rinte Haos, c?ci eu sunt real. Am fost f?cut din nimic, dar inima mea s-a n?scut din lumin?. ?n trunchiul meu se reg?se?te adev?rul ?i minciuna, iar ?n crengile mele curge serul vie?ii ?i amarul gust al ruinei. ?i, chiar dac? nu am buze s?-?i vorbesc cu ele, ?oaptele frunzelor mele ?mi sunt vocea, iar tremurul fiin?ei lor ?mi sunt gandurile, precum tu ?mi e?ti tat?.”

  ?Cum pot s?-?i fiu eu tat?, Yggdrasil, dac? sunt mereu singur? Nu am pe nimeni al?turi cu care s? pot ?mp?r?i aceast? lume sau s?-mi dest?inui gandurile ?n fa?a cuiva. Cum a? fi putut da eu na?tere unei fiin?e sfinte precum pari a fi, Yggdrasil? Eu - cel cu inim? ?i trup de piatr?.”

  ?Nu-i necesar s? fie doi pentru a da na?tere la ceva. Ceea ce m-a adus la via?? a fost atingerea ta magic?, iar asta te face tat?l meu. Cu toate c?… cu mii ?i mii de ani ?n urm?, sufletul meu a v?zut pentru prima dat? sclipirea Cosmosului ?i aveam ?n puterea mea curgerea timpului, am fost blestemat de Genea ?i am fost adormit, iar totu-n jur a adormit odat? cu mine, c?ci timpul nu poate exista dac? gandurile mele sunt adormite, la fel cum Via?a nu poate exista f?r? Moarte. ?ns?, cand blestemul a c?zut asupra mea, pulsa?ia vie?ii din trunchiul meu mi-a ?optit c? voi fi readus la via?? ?i ai fost tu cel care m-a trezit din amor?eal?. De aceea te consider p?rinte al meu ?i m? ?nchin ?n fa?a ta, Haos, c?ci la fel cum m-ai adus pe mine la via??, totul ?n jur va rena?te din tine.”

  ?i, ?nchinandu-?i imensa coroan? ?n fa?a Haosului, Yggdrasil a adormit din nou.

  Haosul a ?ncercat din nou s?-l readuc? la via??, atingandu-i trunchiul, mi?candu-i ?ncet frunzele cu respira?ia sa, ?ns? a fost ?n zadar, iar cand el a ?n?eles ?n sfar?it asta, a putut auzi vocea Geneiei, venind de undeva din dep?rtare, de parc? ar fi fost de pe un alt t?ram: ??ntoarce-te ?n regatul t?u de piatr?, Haos. Aici nu e?ti binevenit. De aceea ??i interzic sa te ?ntorci ?n aceste locuri vreodat?.”

  ?Dar de ce, mam?? De ce sunt alungat din nou de lang? tine? ?i de ce ??i simt r?ceala sufletului ?ndreptat? spre mine de parc? ar fi s?ge?i de foc? Am venit aici s?-?i simt mangaierea ?i s?-?i cer pe cineva al?turi de mine, nimic mai mult. ?n schimb simt ?n vocea ta ura ?i simt c? nu sunt iubit.”

  ?ns? Genea era de neclintit, iar aceasta se sim?ea ?n respira?ia rece a Cosmosului din jur, ?n mi?carea lent? a corpurilor moarte ?i chiar ?n imaginea ?mpietrit? a lui Yggdrasil. Dar, pan? la urm?, ?nvins? de propriul orgoliu, Genea a rostit doar cateva cuvinte ?n plus, menite s? transmit? un mesaj precis Haosului, f?candu-l s?-?i ?n?eleag? menirea: ?Tu nu ai nevoie de mine pentru a aduce via?? ?n acest Cosmos, fiule! Tu esti via?a, Haos. Tu e?ti via?a!” ?i din nou Genea a t?cut, cufundand neantul ?n lini?te ?i ?ntuneric, c?ci triste?ea sim?it? de Haos a f?cut lumina inimii sale s? p?leasc? ?i apoi s? se sting? complet, ?n timp ce el se ?ndep?rta de acel loc, plecandu-?i dezam?git capul ?i tarandu-?i picioarele spre locul ?n care se n?scuse ?i care era menit s? fie locul din care se va na?te din nou Via?a.