?Tan-daran-tan-dan. Tam-taram-pam-pam, tu-ru-ru-ru-ru, u-uu-u-u,” canta Baradar ?n timp ce s?rea de pe un picior pe altul, trecand prin p?dure ?i c?rand ?n maini dou? co?uri pline cu flori. ?i era fericit minikinul. Extrem de fericit. Iar a lui fericire era strans legat? de a lui inim?, c?ci anume ?n acea zi era cea de-a 365-a aniversare a reginei sale, cea pe care de altfel o iubea la nebunie.

  De asemenea era fericit din cauza c? noaptea era tan?r?, c? era extrem de frumos ?n jur, c? stelele sclipeau pe cer, luminand puternic p?mantul ?ntr-o lumin? galben?, de aur, ce umplea sufletele pan? la refuz cu ?ncantare, de puteai compara acea lumin? magic? cu cea a soarelui pe timpul zilei. Poate chiar era mai frumoas? acea lumin? decat toate pe care le v?zuse Baradar la via?a lui, c?ci... cum ar fi putut fi altfel cand sufletul ??i cant??! La fel ?i canta ?i lui inima ?i se sim?ea ?ndr?gostit.

  Din aceast? cauz? totul ?n jur era cufundat ?ntr-o lume de basm pentru el. La fel i se p?reau ?i razele de aur ale luminii ce sc?lda p?durea... superb?, sfant?, care te umple pe din?untru cu fericire. ?i, atunci cand Baradar era fericit, pentru el p?mantul era ca un mare m?r de aur - apetisant ?i scump.

  Deodat? ?ns? tres?ri auzind strig?te din dep?rtare: ?Tr?iasc? regina! Via?? lung? reginei!” ?i, oprindu-se locului, Baradar ??i ciuli urechile ?i ascult? o vreme. Apoi, cand ?n?elese c? se auzeau de la palat, minikinul se bosumfl?.

  ?Au ?nceput f?r? mine,” strig? el. Apoi, se aplec? ?i l?s? co?urile cu flori pe p?mant. Pe urm? se urc? rapid ?ntr-un copac de stejar, folosindu-se de agerimea maimu?ei din el. ?i, mi?candu-se u?or printre crengi, agerime ?mprumutat? de data asta de la veveri?e, Baradar ajunse ?n varf ?i privi ?n dep?rtare, la Gr?dinile de Aur ale palatului, z?rit ?n zare, c?ci tare mai era minikinul curios s? vad? ce se ?ntampla acolo.

  ?Asta-i nebunie,” strig? el deodat?. De data asta ?ns? era fericit ?i totul din cauza c? v?zuse cat de multe persoane veniser? la petrecere ca s? s?rb?toreasc? ziua de na?tere a reginei sale iubite. Dar bucuria nu-i dur? mult. ?i, cat de curand, se ?ntrist? iar ?i murmur?: ?Oh, Doamne, pan? ?i gnomii au fost invita?i. Dar de ce? De ce? Doar au fost ai no?tri du?mani pentru atat de mult? vreme? De ce au venit ?i ei?” Apoi, a?ezandu-se pe creanga pe care st?tuse pan? atunci, ??i ?ncruci?? bra?ele pe piept.?Nu-i corect a?a,” morm?i minikinul iar. ?Unii ar vrea s? fie acolo, dar au lucruri de f?cut, c?ci asta e ceea ce trebuie s? fac?, pentru c?-s atat de buni c? al?ii ?i iau de pro?tii anului, ?n timp ce al?ii…,” iar acel ?al?ii” fu practic ?uierat printre din?i. ?Ei bine, Baradar, ?n cele din urm? e numai vina ta. ?i totul pentru c? ai acceptat aceast? misiune, ?n loc s? te distrezi cu ceilal?i. A?a c?: ?nceteaz? a mai da vina pe al?ii, pentru c? singur ai fost un prost.”

  Un suspin de repro? se auzi deodat? ?n spatele lui Baradar. El ?ns? nu se sperie, ci se uit? sup?rat la acei ochi de lemn care se deschiser? ?n dreapta lui. ?i, f?cand o mutr? acr?, de parc? toat? lumea i-ar fi fost datoare, ?ntreb? stejarul: ??i tu crezi c? am fost un prost?”

  Stejarul ?ns? clipi ?ncet cu ai lui ochi de lemn, c?ci a?a ?i era firea copacului... ?nceat?, t?r?g?nand lucruri, bucurandu-se din plin de fiecare clip?. ?i abia atunci, cand se s?tur? de propria ?ncetineal?, copacul spuse: ?ei bine, dac? e s? ne gandim cu aten?ie la asta… poate c? ai dreptate.”

  R?spunsul lui ?ns? nu fu pe placul minikin-ului, care stramb? iar din nas ?i spuse: ?dr?gu? din partea ta c? e?ti de acord cu mine, dar… asta cu siguran?? nu m? face fericit.”

  ?De ce crezi asta, tinere maestre?” ?ntreb? copacul, ridicand una dintre crengile ce-i serveau drept maini cu care se scarpin? ?n cap.

  ?Pentru c? nu-i deloc amuzant… deloc… s? fii considerat un prost,” ?i minikinul se holb? adanc ?n ochii verzi ai copacului, care clipea ?ncet din gene.

  Copacul ?ns? rase. ?Tu nu e?ti prost, minikine. Tu e?ti doar un copil care arat? lumii a sa nemul?umire.”

  ?Iar asta cu siguran?? n-a sunat mai pl?cut decat ce-ai spus mai ?nainte, Hiamstar." ?i Baradar ?i ?ntoarse dintr-o dat? spatele. Continu? ?ns? s?-?i arate nemul?umirea. ?Tu mereu e?ti de acord cu mine cand vine vorba s? fiu ne?ndemanatic. Da iaca nu spui niciodat? nimic pl?cut cand fac lucruri bune.”

  Hiamstar zambi iar. ?i cum nu de altfel cand ?l cuno?tea pe acel copil de atata amar de vreme?! ?i nu doar ?l cuno?tea, dar ?nv??ase ?i s?-l iubeasc?, cu ale lui ciud??enii, nebunii ?i capricii. Pentru ce ?ns? ?l iubea?! Era simplu: pentru faptul c?-i amintea de a lui tinere?e, de vremea cand era abia o ghind?, una b?tut? de vant pe suprafa?a p?mantului.

  De aceea, crezandu-se mai b?tran ?i mai ?n?elept, Hiamstar se v?zu ?n drept s? spun?: ?nimeni ?n lumea asta nu face lucruri bune sau rele f?r? un scop sau o recompens?, minikine.” Apoi, ?n timp ce-?i dep?na gandurile, continua s?-i mangaie minikin-ului capul cu una dintre crengile-maini. ??i tu cu siguran?? nu e?ti prost, b?iete. Doar n-ai tr?it destul ?ncat s? faci deosebirea dintre bine ?i r?u.”

  Anume aceste cuvinte, rostite t?r?g?nat de Hiamstar, ?l f?cur? pe Baradar s? uite de a sa sup?rare. Apoi, se ?ntoarse din nou spre copac ?i-?i a?inti ai lui ochi curio?i asupra fe?ei ridate a stejarului care privea dep?rtarea, de parc? s-ar fi ?nc?p??anat s? vad? timpul, cel care nu se mai ?ntoarce.

  Ulterior, dup? mult? vreme ?n care p?str? t?cerea, Hiamstar spuse: ??tii doar c? am tr?it mai mult decat alte creaturi ?n aceast? p?dure. De aceea cunosc fiecare fir de iarb? verde, fiecare mu?chi ce cre?te pe ale mele r?d?cini sau ?n jurul meu, pot sim?i fiecare parfum al naturii ?i de asemenea iubesc la nebunie fluturii care-mi ating mereu trunchiul ?i crengile cu ale lor minuscule ?i sub?iri aripi, iar asta m? gadil? atat de mult,” ?i copacul se scutur? u?or de parc? ar fi sim?it acele furnic?turi unduindu-i-se pe scoar?? ?n acele clipe.

  ?Dar, Hiamstar, ai sim?it tu m?car odat? povara anilor t?i?”

  ?ntrebarea lui Baradar ?l f?cu pe Hiamstar s? zambeasc?. ?n acel zambet ?ns? copacul puse toat? povara pe care-o purta ?n al s?u piept de lemn. ?i apoi spuse: ?desigur c? am sim?it-o, b?iete. De altfel nu doar odat?. ?i ?tii de ce? Pentru c? aceast? lume ??i are propriile secrete ascunse: ?n adancul p?mantului, sus-sus pe cer, ?n apa rece de izvor ?i chiar furi?andu-se pe drumuri montane. Dar s? ?tii b?iete c? chiar de unora li se pare c? a cunoa?te acele secrete e ceva bun, semn de ?n?elepciune ?i prosperitate, nu-i chiar a?a, c?ci... uneori secretele pot fi cel mai de temut du?man. La fel de devastator precum un blestem e."

  Minikinul ?ns?-l privi confuz: ?Blestem? Dar ce e un e un blestem, Hiamstar?

  Abia atunci ochii copacului se fixar? asupra trupului mic al b?iatului. Totu?i Baradar avu impresia c? stejarul privea pe lang? el, de parc? ar fi v?zut ceva uitat, un fel de reminiscen?? dureroas? a propriului trecut. Se ?n?ela ?ns?, c?ci Hiamstar se gandea la altceva. Se gandea de fapt la ce r?spuns s?-i dea. ?i, cand ?n sfar?it fu sigur de ce s? r?spund?, stejarul spuse: ?ei bine… un blestem e ca un fel de vraj?, da cu efect invers."

  B?iatul ?ns? chicoti: ?Asta cu siguran?? nu-mi spune prea multe.”

  Copacul ?ns? consider? veselia b?iatului un pic ofensatoare. De aceea-l cert? cu bun?tate: ?asta e pentru c? te gr?be?ti, tinere maestre. Astfel de lucruri nu-s ceva despre care unul poate vorbi f?r? s? se gandeasc? mai ?nainte, c?ci un blestem nu-i un lucru stabil. M? refer aici c? un blestem nu are doar un singur obiect. E ca o rafal? de vant care tremur? totul ?n jur, iar dac? ceva e destul de slab fizic, atunci va fi scuturat pan? ?n r?d?cini. Apoi, anume aceast? r?ceal?, ce va fi sim?it? ?n al lui ser, nu va disp?rea niciodat?, iar acea fiin?? va trebui s? tr?iasc? cu asta toat? via?a: fie ele p?s?ri, oameni, copaci, chiar ?i micii iepura?i pufo?i simt asta uneori.”

  ??i… de ce oare simt c? acest blestem are o poveste?”

  ?Pentru c? a?a e, b?iatul meu. Blestemul are un punct de pornire, ca noi to?i, c?ci nimic nu se na?te pe acest p?mant f?r? o istorie sau f?r? o poveste.”

  ?Atunci, spune-mi acea poveste, Hiamstar. Sunt atat de curios s? o aflu,” ?i ochii curio?i ai minikin-ului ?ncepur? s? clipeasc? rapid. De fapt el uitase absolut de toate ?n acel moment: c? se gr?bea la petrecere ?i c? voia s?-?i vad? regina ?n seara aceea, cel pu?in pentru un moment, pentru a o putea vedea mai apoi ?n ale sale vise. ?i mai uitase Baradar despre faptul c? r?ul pandea undeva aproape ?i c? nu-i nimic bun ?n a asculta pove?tile f?r? un final fericit.

  ?Ei bine, dac? insi?ti atat de mult s? ascul?i acea poveste… atunci deschide?i bine urechile, calmeaz?-?i respira?ia ?i las? liber? imagina?ia, c?ci doar astfel vei sim?i povestea adanc ?n a ta fiin??.” ?i, spunand aceste cuvinte, Hiamstar ?ncepu s? ?opteasc?, cu ale sale frunze tremurande, istoria unui trecut: o istorie f?r? un final fericit, care de altfel aducea mai aproape de acele meleaguri povara blestemului.

  ***

  ?Cu mult timp ?n urm?, probabil cu aproape 4 mii de ani ?n urm?, exista pe p?mant un t?ram de basm, mai la nord de ale noastre, cunoscut ?i ?tiut de al?ii ca P?manturile Siar-ului,” ??i ?ncepu Hiamstar istoria, frem?tand u?or din frunze.

  ?Acelea erau ?ns? p?manturi fericite, pline de man? cereasc?, bogate ?i vaste, cu multe fructe ?i legume. ?i, desigur, acolo tr?iau o mul?ime de animale ce se hr?neau pe acele p?manturi. De altfel unul putea vedea acolo tigri ?i lei, lupi ?i vulpi, p?s?ri de tot felul, oi ?i vaci, caini ?i pisici. ?i, desigur, acolo erau ?i iepura?i pufo?i. Dar ce era mai frumos decat toate acestea pe acele p?manturi era a regelui unic? fiic?, numit? Curse. ?i era ea atat de frumoas? ?i bun? c? mul?i prin?i ?i regi venir? ?n fa?a tat?lui ei ?i-i cerur? mana. Numai c? Curse niciodat? nu se uit? la nimeni, c?ci ea visa s? fie regina unui singur Spirit, chiar dac? ea nu ?tia cine era acel spirit.

  ?l v?zuse ea numai odat?. ?n ale ei vise. ?ntr-o lung? noapte geroas? de iarn?, ?n timp ce se ?ntorcea la palat, dup? o lung? c?l?torie, cand ei deciser? s? fac? popas peste noapte ?n P?durea Kiago. ?i prin?esa, v?zand cat de obosi?i erau ai ei ?nso?itori, ordon? s? nu-i fie ?ntins cortul ?n acea noapte. Doar le spuse s?-i ?ntind? o blan? groas? de urs, undeva mai aproape de foc. Apoi, cand porunca ei fu ?ndeplinit?, ea se culc? pe acea blan? ?i adormi numaidecat.

  Dar, chiar dac? era iarn? ?i un vant rebel ??i f?cea de cap ?n jur, ei erau totu?i ?n siguran??, ascun?i adanc undeva ?n inima p?durii. Erau totodat? ?nc?lzi?i de un foc zdrav?n, ?ncins ?n rug. Tocmai de aceea, curand dup? ce a lor prin?es? adormise, echipajul lui Curse adormi ?i el. Rand pe rand.

  Abia atunci, abia cand nu se mai sim?ea suflare nelini?tit? ?n jur ?i totul p?rea adormit, fl?c?rile din rug ?ncepur? s? se mi?te u?or. Al lor mi?care ?ns? nu era obi?nuit?. Mai degrab? se sim?ea de parc? cineva nev?zut le-ar fi atins, f?candu-le s? danseze astfel de parc? s-ar fi unduit. Apoi, pe z?pada alb?, proasp?t c?zut?, se v?zur? pa?i, ai cuiva nev?zut, c?ci chiar dac? se vedeau ei l?sa?i pe z?pada moale, pa?ii ceia, nu se vedea totu?i cine le era st?pan.

  Tocmai de aceea, tocmai pentru c? pa?ii ceia p?reau a fi desena?i pe covorul moale al p?mantului de c?tre vant, nimeni nu sim?i nimic. Numai prin?esa se ?ntoarse cu fa?a spre acel Spirit nev?zut ?i cu spatele la foc. Spiritul ?ns? nu-?i revel? chipul decat atunci cand fu destul de aproape de ea.

  Astfel, cand termin? acel Spirit s?-?i contureze chipul, se v?zu c? nu-i dintre cele obi?nuite. Cel pu?in nu p?rea s? fie, cu toate c? ar?ta la chip ca orice om. ?l tr?da ?ns? pielea extrem de alb?, pletele de culoarea z?pezii proaspete ?i ochii s?i vii ce aveau culoarea ?ur?urilor de ghea?? ?n acele clipe.

  ?i, la fel ca orice Spirit Neobi?nuit, ?i acesta avea ciud??eniile lui. Cum se ?n?elegea asta?! Din ale lui ?oapte, spuse cu cuvinte ?n?elese, dar sens ne?n?eles: ?e?ti regina pe care mereu am a?teptat-o,” murmur? el la ?nceput. De asta ?i deschise Curse ochii cand ?i auzi ?oapta.

  This tale has been unlawfully lifted from Royal Road. If you spot it on Amazon, please report it.

  Apoi, privindu-l ?ncantat?, pan? el ?ngenunche lang? ea, Curse sim?i ?mplinirea. De aceea ?i-i r?spunse Spiritului tot ?ntr-un murmur: ?sunt aici, inima mea. Am venit la tine.” ?i, cu acele ?oapte, mana ei atinse obrazul alb al Spiritului… bra?ele lui se ?ncol?cir? ?n jurul trupului ei… buzele li se unir? ?ntr-un s?rut tandru ?i doar noaptea le fu martor? a iubirii mai apoi. De altfel nici n-aveau de ce s? se team? acolo, c?ci acea p?dure era al lui regat, acea poian? ?i era patul ?nvelit cu cear?afuri de nea, ?n timp ce ?n bra?ele lui tremura iubirea, c?reia ?i d?rui ?n noaptea aceea infinitul, ?ntr-o lume ciudat?, croit? din ghea?? ?i acoperit? de fulgi.

  Dar… iubirea lor nu dur? decat o noapte. ?i, a doua zi diminea??, el disp?ru a?a cum ap?ruse, de parc? nicicand n-ar fi fost acolo. Prin?esa ?ns? sim?ea c? ceva-i ?n neregul?. Sim?ea de parc?-i era dor de cineva. De asta ?i privea ?ntruna ?n jur. Nev?zand ?ns? pe nimeni, ?ntreb? de ceilal?i de ?tiau ceva. Dar, cum nimeni nu era con?tient de nimic, Curse puse totul pe seama unui vis ciudat pe care-l avuse peste noapte, ordon? echipajului s? se preg?teasc? ?i plecar? apoi ?n grab?.

  Dar f?cur? ei r?u c? plecar? a?a, ?n grab?. De-ar fi cercetat locul, de prin?esa s-ar fi ?ncrezut ?n instinctul ei, ar fi g?sit acolo, lang? foc, unde Curse ??i petrecuse noaptea, ascunse ?n acea z?pad? alb?, cateva pic?turi ro?ii, de sange.

  Natura ?ns?, care fusese martor? a nop?ii acelea de iubire, n-avu ?ns? timp s? se ?u?oteasc? despre asta. Putu doar s? se ?nfioare, cand se auzi dintr-o dat? un strig?: ?Tr?dare!” ?i, acel strig?t, pe spatele cailor transparen?i de aer numi?i rafale de vant, ?nconjurar? ?n goan? nebun? poiana. Apoi, din senin, ?ncepu s? bat? vantul. Un vant puternic ce pleca coroanele copacilor seculari pan? la p?mant, de parc? o for?? nev?zut? i-ar fi ?mpins de la spate, for?andu-i s? ?ngenuncheze, s?-?i cear? iertare pentru c? fuseser? martori f?r? voie ai acelei tr?d?ri.

  ?i, cat de curand, dup? ce acea urgie se l?s? peste poian?, al?i pa?i se v?zur? pe dalba z?pad?. Ace?tia ?ns? erau negri, de parc? picta?i cu c?rbune. Apoi, cand st?panul acelor pa?i ajunse lang? rugul care mai fumega ?nc?, se ar?t? lumii ?n toat? splendoarea. Astfel natura din jur v?zu c? era extrem de asem?n?tor cu acel Spirit Alb. Numai c? acesta avea se pare un suflet negru, controlat ?i ?nchinat r?ului, iar asta se putea vedea clar ?n ochii lui negri ca t?ciunele.

  Dar nu doar ochii lui vorbeau ?n acele clipe despre a lui r?utate. La fel ?opteau ale lui buze, cuvinte ne?n?elese de altfel de parc? ar fi ?ncercat s? farmece lumea ?i s-o subjuge, ?n timp ce ?nte?ea acel vant n?prasnic sim?it ?n jur. ?ntr-un final ?ns?, cand nu se mai putu controla, strig? din to?i bojocii: ?mi-a luat ce era al meu,” iar strig?tul lui cutremur? zarea.

  El ?ns? r?cnise nu doar pentru a ar?ta lumii a sa nemul?umire, dar ?i pentru a-l chema la lupt? pe cel ce-l tr?dase. ?i, curand dup? aceea, Spiritul cel Alb ap?ru ?n fa?a celui negru. Apoi, cand st?teau deja fa?? ?n fa??, ?n mainile lor ap?rur? s?bii: una de foc ?n mana Spiritului Negru ?i alta de ghea?? ?n cea a Spiritului Alb.

  Abia atunci Spiritul cel negru ?uier? printre din?i: ?Island! Ai uitat complet de maniere se pare. De asta ai ?ndr?znit s? iei ceva al meu.”

  Cel numit Island surase ?ns?. ?i spuse: ?ochi pentru ochi ?i dinte pentru dinte, frate. Tu tot ai uitat c? ai luat ceva al meu. Era timpul s? iau ?i eu ceva al t?u, Ahi.”

  Asta ?ns? nu fu pe placul lui Ahi se pare, c?ci, dintr-o dat?, sabie de sabie se lovi cu zgomot. Apoi picior drept de picior drept se apropie, iar ochii lor se priveau cu ur? ?i, cat de curand, a lor lupt? crancen? ?ncepu.

  La ?nceput un cerc de foc ?nconjur? al lor loc de b?t?lie. Apoi, ?n spatele celui de foc, ap?ru un altul de ghea??. Astfel, cand fur? des?var?ite de puterea celor doi, cercurile cele dou?, unul de foc ?i altul de ghea??, ?i ?mprejmuir? asemeni unei cu?ti.

  Asta ?ns? nu-i sperie pe niciunul dintre ei. Ei doar se concentrar? pe ur? ?i pe lupta lor. Dar, dup? ce luptar? o vreme, cand ?ncruci?ar? s?biile ?i ap?sau cu toat? for?a pe ele ?ncercand s?-l doboare pe cel?lalt, nu doar cu for?a, dar ?i din priviri, Ahi spuse: ?meri?i ce-i mai r?u, Island. Tocmai de aceea te voi pedepsi ?i-?i voi lua totul: aceste ?ntinsuri, ce vor fi ?ntr-un final ale mele, la fel ca ?i cea pe care ai f?cut-o a ta noaptea trecut?.”

  Pe Island ?ns? astfel de cuvinte ?l l?sar? rece. El doar zambi ?i spuse mai apoi: ?f? tot ce trebuie s? faci, Ahi. Dar, niciodat? s? nu te lauzi cu ce nu ai ?n maini, c?ci mereu te-am ?nvins ?i mereu o voi face, ?i asta pentru c? ghea?a e mereu deasupra focului, la fel cum ?n Regatul meu e Rece tot timpul ?i-i ?nconjurat de vanturi ?i nevoi. Tocmai de aceea tu nu vei fi nicicand binevenit aici.”

  Apoi, c-o mi?care iscusit? a mainii sale, Island atinse obrazul drept al lui Ahi cu lama sabiei sale. De aceea pic?turi de sange negru p?tar? inocen?a z?pezii. Rana ?ns? se vindec? rapid. Dar sangele care atinse z?pada nu disp?ru la fel, ci o topi, pan? se v?zu p?mantul negru sub ea, la fel cum se v?zur? frunze ?nnegrite, acoperite de o sub?ire pojghi?? neagr?, ce r?s?rir? dintr-o dat? din p?mant.

  V?zand asta, Island se ?nfurie ?i strig?: ?Ahilar! Copacul Diavolului!” Apoi r?cni ca un leu ?nchis ?n cu?c?. ?i iar spuse: ?Ah, Ahi, cum de ai ?ndr?znit s? aduci aceast? plant? a r?ului pe ale mele p?manturi?” Iar a lui voce puternic? se auzi pretutindeni. Chiar ?i a?a Island ?tia c? nu avea puterea de distruge copacul Ahilar-ului. La fel cum ?tia despre asta ?i Ahi ?i natura din jur.

  Tocmai de aceea Ahi rase zgomotos ?ntr-un final, iar al lui raset colind? ?ntinsurile ?n lung ?i-n lat. ?Pentru c?-mi st? ?n puteri s? te ?ngenunchez, frate. ?i, dac? pot face asta, o voi face. De altfel curand ceva se va ?ntampla cu acel copac: va ?ncepe s? creasc?, tot mai mare ?i mai mare. Apoi, cand dou? maini inocente vor atinge ale sale frunze uscate, iar acest copac va ?nghi?i inocen?a, din sufletul ob?inut va c?p?ta ?i el via??. Astfel va fi cum blestemul t?u va ?ncepe, frate.” Spunand asta, Ahi disp?ru ?n neant. L?s? ?n locul s?u ?ns? diavoli cu piele de smoal?, demoni care ?l ?nconjurar? pe Island ?ntr-o clip?, for?andu-l s? continue lupta f?r? odihn?.

  Island ?ns? nu se temea de oboseal?. La fel cum nu se temea de lupt?, c?ci era iscusit ?n a manui sabia. Chiar ?i a?a era singur, iar demonii erau mul?i. Tocmai de aceea zilele treceau, la fel cum treceau nop?ile. El ?ns? nu ?nvinse ?i nici demonii, c?ci niciunul din ei n-avea puterea necesar? s?-?i ?nving? potrivnicul.

  Dar, spre deosebire de demoni, care erau str?ini acolo, Island avea ceva de partea lui… copacii, cei care respirau cu ghea?? de jur ?mprejur. Anume asta ?i d?dea putere. ?i, curand, g?si solu?ia s? pun? cap?t acelei b?t?lii.

  Asta fu posibil din cauza c?, ?ntr-unul dintre momentele cand fusese ?ngenuncheat, dup? ce f?cuse un salt gre?it ?ncercand s? evite lovitura mainii unuia dintre diavol, Island v?zu pic?turile sangelui lui Curse pe z?pad?. De aceea schi?? un zambet, murmurand: ?Puritate!” Apoi varful sabiei lui atinse pic?turile ro?ii care, cat de curand, colorar? metalul sabiei. Ulterior, rotindu-se ?n cerc, ?n timp ce ?inea strans manerul sabiei cu ambele maini, t?ind aerul din jur ?i spintecand vidul, Island reu?i de asemenea s? taie ?i trupurile demonilor ?n jum?tate, umpland astfel zarea cu scantei de foc.

  Dar la fel cum nimic nu dureaz? o ve?nicie, scanteile de foc disp?rur? apoi, l?sandu-l pe Island ?n acela?i cerc ?n care st?tuse mai ?nainte, ?nconjurat de un perete de foc ?i un altul de ghea??. El ?ns? continua s? strang? cu putere manerul sabiei. Dar, de data asta, zambea. ?i era ceva ciudat ?n acel zambet ?i ?n a lui ?nf??i?are: de data aceasta avea o ?uvi?? de p?r negru pe tampla stang? ?i, ?n locul ochilor transparen?i, ?i avea acum de culoare albastru ?ntunecat. Dar chiar ?i a?a a sa frumuse?e nu disp?ruse nic?ieri: era poate chiar mai frumos decat fusese mai ?nainte.

  Nou? luni ?i zile lungi trecur? apoi, nou? luni ?n care fu lini?te ?i pace. Pan? ?ntr-o diminea?? de toamn? tarzie cand lui Island ?i fu dat s? aud? strig?tul unui nou-n?scut ?n timp ce ?edea pe al s?u tron. Nu se ridic? ?ns? s? vad? de unde se aude, c?ci ?tia prea bine a cui strig?t era: prin?esa Curse d?duse na?tere unui b?iat, ?nchis? fiind ?n al ei palat. Dar, cat de curand, dup? ce al ei copil se n?scuse, ea fu alungat? de la palat ?i for?at? s? colinde ?mprejurimile: prin p?duri dese ?i v?i adanci, sp?landu-?i astfel al ei necunoscut p?cat, c?ci oamenii Siar-ului n-o putur? ierta pentru a ei tr?dare, la fel cum nu puteau accepta drept rege copilul nim?nui.

  Astfel Curse hoin?ri multe zile ?i nop?i de-a randul, c?rand ?n ale sale bra?e copilul: ambii fl?manzi ?i obosi?i. ?i tocmai aceast? oboseal? o f?cu pe Curse s?-?i blesteme zilele ?n cele din urm? ?i mai ales faptul c? alesese ?n acea noapte s? doarm? ?n afara cortului s?u.

  ?n cele din urm?, dup? nop?i ?i zile lungi de pribegie, ea ajunse in sfar?it in poiana unde Ahi ?i Island luptar?, acea poian? ascuns? ?n inima P?durii Kiago. Acolo ?ns? privi ?n jur, dar nu v?zu nimic altceva decat copacul Ahilar-ului, cel care cre?tea chiar ?n mijlocul poienei, complet desfrunzit ?i p?rand f?r? via??.

  De asta ?i se apropie Curse de copac ?i-i atinse gentil crengile uscate - pentru c? sim?ea mil? pentru el, crezand c? la fel ca ?i ea fusese uitat ?i abandonat de to?i cei ?n care crezuse. Ba mai mult ale ei buze murmurar?: ?s?rmanul! L-a uitat ?i pe el lumea ?i l-a ?nconjurat pe de departe norocul!" Dar, curand dup? ce spuse aceste cuvinte, tres?ri, auzind un ciudat marait ?n jur. ?i, privind ?ntr-acolo, v?zu poiana ?nconjurat? de vulpi… vulpi fl?mande care se apropiau de ea ?i de copil tot mai mult ?i mai mult.

  ?ntr-un final, ?ngrozit?, Curse ?ncepu s? se mi?te ?n spate, tot mai aproape ?i mai aproape de Ahilar. ?i nu se opri ea decat atunci cand spatele ei nu atinse trunchiul copacului. Astfel se v?zu captiv? ?n a lui ?mbr??i?are, cand crengile prinser? via?? ?i-o prinser? ?n a lor capcan?, ?n timp ce al ei trup ?ncepu s? fie ?nghi?it de trunchiul copacului, de parc? s-ar fi lichefiat.

  Sim?ind moartea aproape, Curse strig? cu toat? puterea de care era capabil?. Dar, ?n acel loc al uit?rii, nu era nimeni s?-i ajute. Acolo erau doar vulpile, ?nconjurand locul. Ele ?ns? nu mai p?reau fl?mande… doar st?teau locului ?i priveau cum Ahilar-ul ?nghi?ea trupul lui Curse ?i al copilului ei.

  Dar rafalele de vant nu dormeau. Ele duser? mai departe plansul lui Curse, sus-sus ?n mun?i, pan? ajunser? iar la Palatul lui Island, adanc ascuns ?ntr-o grot? la acea vreme. ?i, auzind plansul copilului s?u, Island se ridic? brusc de pe al s?u tron. Astfel, ascultand chemarea sangelui ce-i cerea ajutorul, Island ??i chem? calul, s?ri pe spatele lui, se apuc? de-a calului coam? ?i porni ?n galop nebun spre Poiana Ahilar-ului.

  Ajuns acolo, Island strig? copacului: ?nu atinge acea f?ptur?, Ahilar.” ?i, apucand strans sabia, t?ie crengile copacului, cele care ?ineau captiv copilul. Astfel un ser ro?u ?ntunecat se rev?rs? pretutindeni, ?n timp ce copacul ??i deplangea rana.

  Island ?ns? doar ??i lu? copilul ?n bra?e ?i-i spuse ?n timp ce-i privea fe?i?oara dulce: ?de azi suntem singuri, Boor. De azi suntem doar noi ?i vantul. ?i, chiar de-mi pare atat de r?u c? ?i-ai pierdut mama, n-am avut de ales. Trebuia s? salvez doar unul din voi, ?i te-am salvat pe tine a?a cum ?i-a dorit ?i a ta mam?." Apoi, ?n timp ce privea la fa?a lui Curse, ce abia se mai vedea pe trunchiul Ahilar-ului, Island l?s? s?-i curg? lacrimi pe obraz, deplangandu-?i astfel iubita pierdut?. Dar, ?ntr-un final, ?ncalec? pe al s?u cal ?i se pierdu ?n zare.

  ?n urma sa, f?r? maini ?i r?nit,, Ahilar-ul ??i plec? coroana. ?i f?cu el asta cand auzi plansul lui Curse din adancul lui. Dar cel mai mult ?l arser? pe din?untru ale ei cuvinte: ?aceast? lume s?-mi asculte atent cuvintele,” plangea Curse. ?Acei care m-au alungat ?i m-au for?at s? hoin?resc aceste ?ntinsuri cu al meu copil ?n bra?ele-mi sl?bite, s?-?i piard? ?ntregul avut. Ai lor urma?i s? n-aib? odihn?, iar ale lor case s? fie arse pan? la p?mant, la fel cum a fost ars al meu suflet care deplange a mea moarte acum ?i pierderea copilului meu.” ?i, curand, Ahilar-ul se aprinse de la sine ?i arse pan? la p?mant.

  Vantul ?ns?, cel din poian?, la comanda lui Island, care ascultase al iubitei sale plans, spulber? scanteile de foc prin aer ?i le duse departe-departe pan? deasupra Regatului Siar-ilor. Acolo d?du mai ?ntai foc frunzelor uscate, care ?ncepur? apoi s? ard? valv?taie, dand foc copacilor, arbu?tilor, caselor ?i ogoarelor din jur. ?i, curand, ?ntregul regat al prin?esei ?i auzi cuvintele, ?optite tocmai de acele scantei de foc ce aduceau pr?p?dul peste ale lor case. Astfel ??i ?n?eleser? ei gre?eala. Dar era prea tarziu, c?ci arseser? ale lor case, se pierdur? suflete ?i ogoare, iar ei se v?zur? nevoi?i s? colinde neogoi?i prin lume, purtand ?n suflet al lor blestem, cel aruncat asupra lor de a lor prin?es? Curse, un blestem pe care de altfel nu l-ar fi putut uita nicicand, chiar ?i de ?i-ar fi dorit.

  ***

  ?Wow, ce poveste trist? ?i frumoas? ?n acela?i timp,” spuse minikinul, privindu-l pe Hiamstar cu ochii curio?i.

  ?Aceasta nu-i doar o poveste, b?iatul meu. E istoria blestemului.”

  ?Desigur c? e. Dar pan? la urm? e doar o poveste.”

  ??i… ce dac? Blestemul e adev?rat? Ce se ?ntampl? dac? ?ntr-adev?r exist? un blestem pe care unul trebuie s?-l ?nfrunte zi de zi? Ce vei face tu atunci?”

  ?Doar… voi tr?i cu asta, Hiamstar, c?ci va fi ceva predestinat mie ?i trebuie s-o accept. Ca parte a propriei mele fiin?e.”

  Hiamstar zambi, dar trist ?n timp ce spuse: ?e?ti ?n?elept, b?iete, chiar dac? e?ti ?nc? tan?r. Dar ar trebui s? ?tii ceva: niciodat? s? nu crezi c? un blestem e inofensiv. Un blestem poate distruge mult mai mult decat crezi.”

  Dar b?iatul nu-l asculta ?n acele clipe. El ??i ?ntoarse brusc privirea spre vest, de parc? ceva l-ar fi chemat ?ntr-acolo. Astfel, privind spre Soare Apune, cu a lui privire ager? ce scruta zarea, Baradar o putu vedea pe Noea, la a ei fereastr?, piept?nandu-?i p?rul lung, de aur, ?i vorbindu-i minikin-ului. ?Ai ?ntarziat deja, Baradar. Trebuie s? te ?ntorci numaidecat. ?n drum spre cas? ?ns? nu vorbi cu nimeni ?i nu bea nimic sau totul ?n jur va fi blestemat.” Dar, cand ochii lui Baradar ?i ai Noeiei se ?ntalnir?, b?iatul privi imediat ?n alt? parte: era prea ru?inat s? vad? ochii reginei sale ?i prea speriat ca s? afle adev?rul ascuns ?n ei.

  ?Vin,” ?opti abia auzit Baradar. ?i, s?rind de pe o creang? pe alta, ajunse la p?mant, lu? ale sale co?uri cu flori ?i porni fugind spre palat.

  V?zandu-l plecand ?n grab?, f?r? m?car s?-?i ia r?mas bun de la el, Hiamstar ??i ridic? privirea spre cerul ?nstelat ?i ?opti: ?D? Doamne ca al s?u blestem s? nu fie atat de dureros, c?ci vremuri grele ?l a?teapt? pe acest b?iat. ?i va colinda el z?rile prin ?ntuneric ?i p?duri dese, c?utand apoi a sa odihn?. Dar va fi totul ?n zadar,” ?i copacul p?str? apoi lini?tea, ?nchise ochii ?i doar un oftat abia auzit mai ie?ea din al s?u piept de lemn, din cand ?n cand.